O companie rusească de stat transferă sume impresionante de bani către o subsidiară care va construi o centrală nucleară în valoare de 20 de miliarde de dolari în Turcia, în ciuda sancţiunilor impuse în contextul războiului din Ucraina, transmite Bloomberg. Grupul Rosatom, proprietarul viitoarei centrale din Turcia, şi subsidiara sa din Turcia nu au fost sancţionaţi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit mai multor oficiali turci din apropierea acestui dosar, săptămâna trecută grupul Rosatom Corp. a trimis aproximativ cinci miliarde de dolari către o subsidiară a sa din Turcia, denumită Akkuyu Nuclear JSC, iar alte două transferuri similare sunt programate a avea loc săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare, notează Agerpres.

Finanţarea va acoperi toate necesităţile de achiziţii pentru proiectul centralei de la Akkuyu în următorii doi ani, au adăugat oficialii turci care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Rosatom a replicat, într-un comunicat de presă că, deşi şantierul centralei din Turcia este cel mai mare de acest tip din lume, "transferurile actuale sunt semnificativ mai mici" decât cifrele avansate de oficialii turci.

Grupul rus nu a dorit să ofere alte detalii, subliniind că aranjamentele financiare pentru acest proiect sunt confidenţiale.

Centrala este vitală pentru Turcia

Centrala nucleară de la Akkuyu, pe coasta Mediteranei, este vitală pentru Turcia dacă vrea să îşi acopere necesităţile energetice în creştere, estimările arătând că va putea acoperi 10% din cererea internă de electricitate după ce toate cele patru reactoare vor deveni operaţionale.

Proiectul a primit finanţare de la cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, care este vizată de sancţiunile impuse de SUA şi Uniunea Europeană, dar şi de la Sovcombank, o altă bancă rusească sancţionată.

În schimb, grupul Rosatom, proprietarul viitoarei centrale din Turcia, şi subsidiara sa din Turcia nu au fost sancţionaţi.

Lucrările la primul reactor, Akkuyu 1, au început în 2018 iar doi ani mai târziu au început lucrările la Akkuyu 2. Lucrările sunt programate să se finalizeze până în 2026.

Transferul de fonduri, un gest de bunăvoință

Unul dintre oficialii turci citaţi de Bloomberg a spus că transferurile de fonduri sunt un gest de bunăvoinţă din partea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru rolul de mediator jucat de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în acordul care ar urma să permită deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina.

Cei doi lideri urmează să aibă o întâlnire la Soci în data de 5 august.

Rusia rămâne un furnizor important de energie pentru Turcia în condiţiile în care anul trecut a furnizat un sfert din importurile de petrol şi aproximativ 45% din achiziţiile de gaze naturale ale Turciei, ceea ce permite Moscovei să înregistreze un surplus mare în cadrul schimburilor bilaterale.

Acum cele două ţări analizează un mecanism care ar permite Turciei să plătească în lire pentru cel puţin o parte din achiziţiile de energie din Rusia, a declarat joi un oficial din cadrul Băncii centrale a Turciei.

-------