Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a plecat marţi într-un turneu în Grecia şi Franţa, aceasta fiind prima sa deplasare în ţări din Uniunea Europeană după moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi din urmă cu aproape patru ani.

Mohammed bin Salman, prinţul moştenitor al Arabiei SauditeFoto: Balkis Press/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Liderul de facto al Arabiei Saudite a fost criticat în mod deschis de Occident după asasinarea lui Khashoggi, survenită în octombrie 2018 la consulatul saudit de la Istanbul, notează Agerpres.

O declaraţie difuzată marţi de agenţia de presă oficială saudită arată că Mohammed bin Salman se va întâlni cu liderii de la Atena şi Paris pentru a discuta despre relaţiile bilaterale şi modalităţile de a le consolida.

Declaraţia nu oferă detalii despre durata celor două vizite.

În urmă cu zece zile, preşedintele SUA Joe Biden a vizitat Arabia Saudită, deplasare care a fost criticată atât de numeroase voci la Washington, cât şi de unele ONG-uri internaţionale.

Pe 2 octombrie 2018, jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost asasinat în consulatul saudit de la Istanbul de către un grup de persoane venite special de la Riad. Critic al puterii saudite după ce fusese apropiat de aceasta, Khashoggi, care locuia în SUA, era angajat al publicaţiei americane The Washington Post. El venise la consulatul ţării sale pentru a solicita documente necesare pentru căsătoria cu logodnica sa turcoaică Hatice Cengiz.

Agenţiile de informaţii americane afirmă că Mohammed bin Salman a ordonat asasinarea lui Jamal Khashoggi, acuzaţie respinsă de Riad.

Liderul saudit a vizitat mai multe ţări arabe anul trecut, iar în iunie s-a deplasat în Turcia, Riadul şi Ankara încercând să-şi normalizeze relaţiile, tensionate după asasinarea jurnalistului saudit.

Atât preşedintele francez Emmanuel Macron, cât şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis au vizitat Arabia Saudită în cursul anului trecut.