Șoferii din Ungaria vor putea alimenta de vineri doar 50 de litri de combustibil pe zi de la benzinăriile MOL, înjumătățind astfel limita impusă în luna martie. Compania spune că a luat măsura pentru a evita perturbările provocate de plafonarea preţurilor de către guvernul de la Budapesta, transmite Reuters.

Carburanti - pompa benzinarieFoto: DreamsTime

„Am introdus această limită la realimentare pentru a putea garanta securitatea aprovizionării”, iar cei care vin să cumpere cu canistre combustibil nu vor mai beneficia de plafonarea preţurilor, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al grupului energetic ungar, Piroska Bakos.

Anunţul de vineri este cel mai recent indiciu că intervenţia pe piaţa combustibilului afectează echilibrul între cerere şi ofertă.

MOL cere eliminarea plafonării

MOL, care deţine cea mai mare reţea de benzinării din Ungaria, a cerut retragerea graduală a măsurii impuse de Viktor Orban.

Preşedintele director general al MOL, Zsolt Hernadi, a afirmat în presa locală că eliminarea treptată a plafonării preţurilor la benzină şi motorină va fi necesară pentru asigurarea siguranţei aprovizionării pe termen lung.

În 16 iunie, guvernul de la Budapesta anunţa că a extins până la 1 octombrie plafonarea preţurilor la combustibili în Ungaria.

În noiembrie, Executivul stabilea că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,27 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi.

Cererea pentru combustibil este în creștere

Austria şi Ungaria au eliberat o parte din rezervele lor strategice de combustibil în ultimele săptămâni pentru a stabiliza piaţa.

Cererea pentru combustibil creşte în mod normal cu aproximativ 30-40% în perioada verii, datorită turismului şi a sezonului agricol, care majorează cererea de motorină.

Dar plafonarea preţurilor a dus la scăderea importurilor de combustibil, pe care MOL încearcă să o compenseze acum a explicat Bakos.

Comisia Europeană a avertizat Ungaria

În plus, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a cerut Ungariei să suspende vânzarea de combustibil cu preţ diferit pentru maşinile cu plăcuţe de înmatriculare străine, în caz contrar riscând declanşarea unei proceduri de infringement, potrivit unei scrisori a Comisiei Europene consultate de Reuters.

Breton a precizat că executivul UE îşi rezervă dreptul de a lansa proceduri de infringement care pot duce, în cele din urmă, la acţiuni în justiţie împotriva Ungariei şi posibile amenzi.

(Sursă Agerpres)

Sursă foto: Dreamstime.com