Vicepreşedintele Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, a declarat duminică, la Arad, că Macedonia de Nord nu a îndeplinit una dintre cererile principale ale Bulgariei de a adera la UE, respectiv aceea de respectare a drepturilor minorităţilor.

vicepreședintele Bulgariei, Iliana Iotova, alaturi de Rumen RadevFoto: NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Profimedia

Prezentă în localitatea arădeană Vinga pentru a participa la evenimente ale minorităţii bulgare, Iliana Iotova a spus că România şi Bulgaria au avut o serie de condiţii atunci când au aderat la Uniunea Europeană şi că aşteaptă ca şi Macedonia de Nord să aplice unele măsuri pe care Bulgaria le cere de mai multă vreme, relatează Agerpres.

  • "De luni bune, noi am cerut partenerului nostru de la vest, în speţă Republica Macedonia de Nord, să respecte drepturile etnicilor bulgari, aşa cum fac toate celelalte ţări ale Uniunii Europene, dar din păcate până în acest moment Republica Macedonia de Nord nu a răspuns acestor solicitări ale noastre. Considerăm că nu a fost îndeplinită această condiţie. Noi am pus şi nişte condiţii din domeniul educaţiei, în speţă toată lumea cunoaşte istoria comună pe care o avem. Am solicitat ca manualele de istorie din ciclul preuniversitar să reflecte corect istoria şi să nu o manipuleze, să nu o denatureze, pentru că în momentul de faţă în aceste manuale de istorie sunt scrise foarte multe neadevăruri şi lucruri rele la adresa bulgarilor şi a poporului bulgar. Noi am cerut ca aceste lucruri să fie scoase. Am mai cerut desecretizarea arhivelor comuniste, în care în mod sigur se vor găsi dovezi privind represaliile la care au fost supuşi cei care se considerau etnici bulgari", a declarat vicepreşedintele Republicii Bulgaria.

Iliana Iotova a subliniat că atât Bulgaria cât şi România au aderat împreună la Uniunea Europeană după ce au respectat o serie de "criterii foarte stricte".

  • "Noi am reuşit să aderăm la Uniunea Europeană pentru faptul că am îndeplinit aceste criterii. Noi în momentul de faţă nu cerem altceva de la vecinii noştri decât să îndeplinească aceleaşi criterii pe care le-am îndeplinit şi noi", a spus oficialul bulgar.

Ea a adăugat că "dacă nu există o altă poziţie a Uniunii Europene sau a Macedoniei de Nord", Bulgaria nu îşi va schimba această poziţie.

  • "Încălcarea dreptului de veto ar însemna încălcarea drepturilor Bulgariei în această structură, ar însemna ocolirea Parlamentului şi a celorlalte structuri ale Bulgariei care apără această poziţie, o poziţie care este însuşită de marea majoritate a cetăţenilor bulgari privind acest condiţii impuse Macedoniei de Nord, dar vedem ce noutăţi vor aduce următoarele întâlniri pe această temă. Noi am solicitat aceste lucruri, se pare că nu va putea fi posibil să se întâmple în timpul preşedinţiei franceze", a spus Iliana Iotova.

Vicepreşedintele Bulgariei se află duminică la Vinga pentru a participa la evenimente ale minorităţii bulgare, între care celebrarea împlinirii a 130 de ani de la sfinţirea Bisericii Romano-Catolice din localitate. Iliana Iotova a primit din partea Primăriei Vinga şi titlul de cetăţean de onoare al comunei.

Cancelarul german Olaf Scholz a încurajat Bulgaria renunțe la vetoul faţă de negocierile de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord sâmbătă, în timpul unei vizite la Sofia, declarând că blocul ar trebui să evite să distrugă speranţele de aderare ale Balcanilor de Vest.

Ce garanţii vrea Bulgaria

Premierul bulgar Kiril Petkov a reiterat sâmbătă poziţia Bulgariei potrivit căreia Macedonia de Nord trebuie să îndeplinească trei condiţii legate de disputele istorico-culturale dintre cele două ţări, îndemnând Bruxelles-ul să garanteze că acestea sunt îndeplinite.

Sofia insistă ca Macedonia de Nord să adopte garanţii constituţionale pentru protejarea drepturilor etnicilor bulgari şi să facă progrese în privinţa unor dispute istorice.

Bulgaria a refuzat în anul 2020 să aprobe cadrul de negociere pentru aderarea Macedoniei de Nord la UE din cauza disputelor legate de istorie şi limbă.