Parlamentul ungar a votat miercuri prelungirea până la 1 noiembrie a stării de urgenţă instituite din cauza războiului din Ucraina, transmite agenția MTI, citată de Agerpres.

Viktor OrbanFoto: Profimedia Images/PuzzlePix/Shutterstock Editorial

Legea privind ordinea juridică specială, extinsă pentru a include situaţiile de catastrofă umanitară sau război într-o ţară vecină cu Ungaria, a fost aprobată cu prioritate, cu 116 voturi pentru şi 43 împotrivă.

Scopul său este să pună la dispoziţia guvernului toate instrumentele necesare pentru a ajuta persoane refugiate din cauza războiului şi a proteja ţara de efectele economice nefavorabile ale conflictului, precizează agenția oficială de presă MTI.

Pe 24 mai, prim-ministrul Viktor Oban a anunţat că guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină.

Vorbind la câteva ore după ce parlamentul amendase Constituţia stabilind că o astfel de măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru „Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei”.