Fostul cancelar german Angela Merkel a ținut primul său discurs public din acest an, rupând tăcerea cu privire la invazia Rusiei în Ucraina, scrie BBC.

Angela MerkelFoto: THOMAS FREY / AFP / Profimedia

La un eveniment la Berlin, Angela Merkel, care a demisionat la sfârșitul anului 2021, a susținut eforturile guvernului german, UE, SUA și NATO de a găsi o soluție pentru a pune capăt „acestui război barbar”.

„Solidaritatea mea se îndreaptă către Ucraina, atacată și invadată de Rusia și pentru sprijinirea dreptului acesteia la autoapărare”, a spus Merkel.

A fost prima sa intervenție publică pe tema războiului, după o tăcere care a generat critici legate de politica sa față de Moscova, notează și Reuters. La scurt timp de la invazia Rusiei, în 24 februarie, Merkel a făcut o scurtă declarație în care afirma că nu există nicio justificare pentru încălcarea flagrantă a dreptului internațional. De atunci, nu a mai avut nicio reacție publică pe această temă, iar tăcerea ei a ridicat semne de întrebare.

Angela Merkel, cancelar al Germaniei timp de 16 ani, a fost criticată pentru deschiderea sa față de Moscova și Vladimir Putin, dar și pentru decizia de a nu conferi Ucrainei foaia de parcurs pentru aderarea la NATO, la summitul de la București din 2008.

Vorbitoare fluentă de limbă rusă după ce a crescut în fosta Germanie de Est comunistă, Merkel și-a atras critici din partea SUA și a altor state și pentru că a susținut proiectul construirii gazoductului Nord Stream 2, conceput pentru a livra gaz rusesc direct în Germania. Succesorul său, Olaf Scholz, a renunțat la proiect.