Statele Unite sunt angajate într-o competiție viguroasă cu China pentru a păstra actuala ordine mondială, a declarat joi șeful diplomației americane, Antony Blinken, negând orice dorință de a intra într-un nou "Război Rece", potrivit AFP.

Secretarul de Stat al SUA, Antony BlinkenFoto: Susan Walsh / AFP / Profimedia

Într-un discurs foarte așteptat despre China, ținut la Universitatea George Washington, secretarul de stat a declarat că Beijingul reprezintă "cel mai serios risc pentru ordinea internațională actuală”.

Această intervenție readuce China în centrul preocupărilor geopolitice ale Statelor Unite, după câteva luni monopolizate de războiul din Ucraina.

"China este singura țară care are atât intenția de a remodela ordinea internațională, cât și tot mai multe mijloace pentru a face acest lucru din punct de vedere economic, diplomatic, militar și tehnologic", a spus el.

"Viziunea Beijingului ne-ar îndepărta de valorile universale care au stat la baza unei mari părți a progresului mondial din ultimii 75 de ani", a adăugat el.

Președintele american Joe Biden, care prezintă adesea lumea de astăzi ca fiind una în care democrațiile se confruntă cu autocrațiile, consideră că acest deceniu va fi "decisiv", potrivit lui Antony Blinken.

Statele Unite recunosc că va fi dificil să schimbe traiectoria Chinei și ambițiile președintelui Xi Jinping.

"De aceea, vom lucra pentru a crea un mediu strategic în jurul Beijingului pentru a avansa viziunea noastră asupra unui sistem internațional deschis și incluziv", a declarat secretarul de stat american.

În discursul său, el a denunțat atitudinea "din ce în ce mai coercitivă" a Chinei față de Taiwan, insistând în același timp asupra faptului că politica Washingtonului în această privință nu s-a schimbat.

Joe Biden a provocat de două ori confuzie în ultimele luni, indicând că Statele Unite sunt pregătite să apere militar Taiwanul.

Blinken s-a arătat îngrijorat de cooperarea Chinei cu Vladimir Putin după invazia acestuia în Ucraina spunând că se "trag niște semnale de alarmă", potrivit The Guardian.

Urmărește ultimele evoluții din a 92-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.