Premierul Ungariei, Viktor Orbán, cel mai vocal critic al planificatului embargo al UE asupra petrolului rusesc, insistă că Budapesta nu va accepta noile sancțiuni propuse de blocul comunitar împotriva Rusiei și cataloghează „puțin probabil” un acord în acest sens la următorul summit al statelor UE, scrie The Guardian.

Viktor OrbanFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

Într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, Charles Michel, premierul Ungariei spune că este „puțin probabil” ca înaintea summitului liderilor UE programat în 30-31 mai să fie găsită o soluție privind impunerea embargoului asupra petrolului rusesc.

El se declară „convins” că discutarea noului pachet de sancțiuni împotriva Moscovei „ar fi contraproductivă în absența unui consens”, pentru că ar evidenția doar diferendele interne, fără a oferi o șansă reală penttru a le rezolva.

Uniunea Europeană va conveni probabil asupra un embargo privind importurile de petrol rusești „în câteva zile”, declara luni ministrul german al Economiei, Robert Habeck, citat de Reuters.

Ministrul german al Economiei a avertizat Ungaria, la Forumul economic de la Davos, să nu blocheze eforturile de a impune un embargo la nivelul Uniunii Europene asupra importurilor de petrol rusesc ca răspuns la războiul din Ucraina, a transmis Reuters.

El s-a declarat dezamăgit că Uniunea Europeană nu a ajuns încă la un acord privind embargoul asupra petrolului din Rusia, spunând că Germania ar fi dispusă chiar să renunțe la participarea Ungariei în luarea acestei decizii, astfel încât embargoul să fie impus cât mai repede.

„Sunt soluții diferite pentru diferite țări. Mă aștept ca toată lumea, inclusiv Ungaria, să lucreze la o soluție”, a spus Habeck.

În pofida opoziției Ungariei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara recent că este doar „chestiune de săptămâni” pentru ca UE să cadă de acord asupra unui embargo asupra petrolului rusesc.