Absenţa unui embargo asupra petrolului rusesc în viitorul pachet de sancţiuni al UE împotriva Moscovei ar constitui o ruptură a unităţii europene în susţinerea faţă de Kiev, a declarat vineri ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, citat de AFP.

Dmitro KulebaFoto: Francisco Seco / AFP / Profimedia
  • "Dacă acest pachet este adoptat fără un embargo asupra petrolului, cred că preşedintele Putin va putea sărbători, pentru că va fi prima dată când unitatea Uniunii Europene va fi ruptă din cauza poziţiei unei singure ţări, Ungaria", a spus Kuleba, invitat la o reuniune a şefilor diplomaţiilor din G7 de la Wangels, în nordul Germaniei.

Propunerea înaintată miercurea trecută de Bruxelles celor 27 prevede o încetare a importurilor de ţiţei rusesc în termen de şase luni şi de produse rafinate, în special motorină, până la sfârşitul lui 2022.

Ţară dependentă de achiziţiile de hidrocarburi din Rusia, Ungariei i s-a propus o derogare, dar a considerat-o insuficientă. Spunând că Bruxellesul a depăşit o "linie roşie", premierul naţionalist Viktor Orban respinge astfel actuala variantă a sancţiunilor, care necesită unanimitatea celor 27 state din UE.

Noi critici la adresa Ungariei

Kuleba consideră argumentele economice invocate de Budapesta puţin convingătoare. "Vedem că există mai multe argumente politice decât economice în poziţia Ungariei", a afirmat el.

Un veto al Ungariei care să împiedice instituirea embargoului "ar provoca multe pagube Uniunii Europene", iar ţările sale membre "trebuie să facă totul pentru a-l evita", a mai spus el.