Comisia Europeană a propus modificări la embargoul pe care îl pregătește contra petrolului rusesc cu scopul de a acorda mai mult timp Ungariei, Slovaciei și Cehiei să se pregătească pentru schimbarea surselor de aprovizionare cu energie, au declarat vineri trei surse europene citate de Reuters.

UE face tot mai mulți pași către o interzicere a petrolului rusescFoto: DreamsTime

Executivul UE a prezentat embargoul în această săptămână, ca parte a celui mai dur pachet de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza conflictului din Ucraina. Însă Ungaria și alte state membre au declarat că sunt îngrijorate de impactul asupra propriilor economii.

Propunerea modificată - pe care trimișii UE au discutat-o vineri dimineață fără a ajunge la un acord - ar oferi celor trei țări ajutor pentru a-și moderniza infrastructura petrolieră, au declarat sursele.

De asemenea, ar urma să existe o tranziție de trei luni înainte de interzicerea serviciilor de transport maritim din UE de a livra petrol rusesc, în loc de o lună inițial - pentru a răspunde preocupărilor exprimate de Grecia, Malta și Cipru cu privire la companiile lor de transport maritim, a adăugat una dintre surse.

Alte discuții sunt așteptate în cursul zilei de vineri și poate până la sfârșitul săptămânii, au adăugat sursele, care au vorbit sub rezerva anonimatului.

Statele europene ar putea ajunge zilele următoare la un compromis

Diplomații au spus că discuțiile sunt complexe, dar mulți și-au exprimat încrederea că s-ar putea ajunge la un compromis între toate cele 27 de guverne ale UE înainte de săptămâna viitoare.

Conform propunerii inițiale, majoritatea țărilor UE ar fi trebuit să înceteze să mai cumpere țiței rusesc la șase luni de la adoptarea măsurilor și să oprească importurile de produse petroliere rafinate din Rusia până la sfârșitul anului.

Ungariei și Slovaciei li s-a dat inițial termen până la sfârșitul anului 2023 pentru a se adapta. Conform modificărilor, Ungaria și Slovacia ar putea cumpăra petrol rusesc din conducte până la sfârșitul anului 2024, iar Cehia ar putea continua până în iunie 2024, dacă nu primește mai devreme petrol prin intermediul unei conducte din sudul Europei, au precizat sursele citate.

Bulgaria a cerut, de asemenea, scutiri, dacă alții le obțin, dar nu i s-au oferit concesii privind termenele limită, „pentru că nu au un punct de vedere real", a declarat un oficial.

Celelalte trei țări cărora li s-a acordat o marjă de manevră mai mare "au o problemă obiectivă", a adăugat oficialul. Una dintre surse a declarat că termenele prelungite au fost calculate în funcție de timpii de construcție preconizați pentru modernizarea conductelor.

Declarațiile lui Viktor Orban sunt ”fanfaronadă”, spune un diplomat UE

Oficialul a declarat că Ungaria și Slovacia reprezintă doar 6% din importurile de petrol din Rusia ale UE, iar scutirile nu ar schimba impactul interdicției asupra economiei rusești.

Principalul diplomat al UE, Josep Borrell, a declarat vineri că va convoca o reuniune extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE săptămâna viitoare dacă nu se va ajunge la un acord până la sfârșitul săptămânii.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat mai devreme vineri că Ungaria ar avea nevoie de cinci ani și de investiții uriașe în rafinăriile și conductele sale pentru a-și transforma sistemul actual, care își procură aproximativ 65% din petrol din Rusia.

Un diplomat familiarizat cu discuțiile dintre trimișii UE la Bruxelles a respins declarațiile lui Orban ca fiind "în mare parte fanfaronadă", descriind în schimb o atmosferă constructivă în cadrul negocierilor.

---------