Bundestagul a votat, joi dimineață, în favoarea adoptării unei moțiuni comune a coaliției de guvernare (SPD/Verzi/FDP) și a Uniunii CDU/CSU (aflată în opoziție), pentru livrarea de arme grele în Ucraina. Moțiunea a fost adoptată cu o mare majoritate, de 586 de voturi, relatează televiziunea germană ZDF.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deputații au cerut guvernului federal „să continue și, eventual, să accelereze livrarea echipamentelor necesare către Ucraina”, ca și extinderea livrării de arme grele, de exemplu ca parte a unui schimb interstatal. Cu toate acestea, capacitatea Germaniei de a se apăra nu ar trebui pusă în pericol.

Arme grele, sancțiuni, reducerea dependenței energetice

După câteva săptămâni de ezitare, guvernul german vrea să ofere Ucrainei mai mult sprijin militar, inclusiv cu arme grele. Baza politică pentru aceasta e moțiunea intitulată „Apărarea păcii și libertății în Europa – Sprijin amplu pentru Ucraina”, propusă inițial în parlament de către SPD, Verzi și FDP.

Conducerea facțiunii Uniunii CDU/CSU a condiționat aprobarea unei cereri comune, de decuplarea cerințelor actuale de fondul special planificat pentru Armata germană (Bundeswehr), în valoare de 100 de miliarde de euro.

586 de parlamentari au votat pentru, 100 de parlamentari au votat contra, șapte s-au abținut.

Guvernul federal a primit, de asemenea, sprijin explicit pentru toate măsurile luate până acum, inclusiv sancțiuni împotriva Rusiei, ajutor în investigarea crimelor de război și restructurarea infrastructurii Germaniei, pentru a nu mai fi dependentă de aprovizionarea cu energie din Rusia.

Aprinsa dezbatere fără cancelar

Înaintea votului din Bundestag (Camera Inferioară a Parlamentului german), deputații au susținut o dezbatere aprinsă, de 80 de minute. În urma acesteia, ZDF consemnează că „Bundestag-ul german condamnă în cei mai fermi termeni posibil războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Procedând astfel, Rusia încalcă în mod flagrant dreptul internațional și umanitar și încearcă să distrugă definitiv ordinea de pace europeană“.

Alternativa pentru Germania (AfD) consideră că livrările suplimentare de arme către Ucraina atacată de Rusia ar putea antrena Germania în război. „Astăzi, coaliția și facțiunea Uniunii prezintă o moțiune comună, care va prelungi războiul din Ucraina și ar putea face din noi parte beligerantă, într-un război nuclear”, a spus în dezbatere, liderul facțiunii AfD, Tino Chrupalla. Moțiunea arată ca „o declarație de participare la război”, a criticat el.

Dietmar Bartsch, liderul grupului parlamentar de Stânga, a avertizat și el despre un război nuclear, ca urmare a livrărilor de arme către Ucraina. Bartsch a reamintit declarația cancelarului Olaf Scholz (SPD), prin care acesta a exclus până acum livrarea de arme grele, de teama unui război nuclear.

Cancelarul german nu a luat parte la dezbaterea și votul din Bundestag, aflându-se într-o vizită de stat de 20 de ore, în Japonia, unde se profilează un alt mare conflict geopolitic. Tokyo și-a exprimat recent îngrijorarea cu privire la incursiunile repetate ale navelor chineze în apele din jurul Insulelor Senkaku, un arhipelag controlat de japonezi din Marea Chinei de Est, care este revendicat și de China și Taiwan.

Ce se cere în moțiune

În moțiunea comună, Guvernului Federal i se cer, printre altele:

  • să sprijine eforturile de a ajunge la o încetare a focului, în interesul ucrainenilor și, dacă este necesar, să fie gata să asigure respectarea acestui eventual acord, împreună cu partenerii UE și NATO
  • „să continue și, acolo unde este posibil, să accelereze livrarea de echipamente și, în același timp, să extindă livrarea pentru a include arme grele și sisteme complexe, de exemplu ca parte a schimbului interstatal, fără a pune în pericol capacitatea Germaniei de a apăra Alianța”
  • „să verifice dacă mai pot fi predate arme și să abordeze în mod activ alte țări, pentru a le oferi un schimb prin rotație”
  • să sprijine instruirea privind sistemele de arme livrate în Germania sau pe „teritoriul NATO”
  • să îndepărteze cât mai repede posibil eventualele penurii de echipamente din Bundeswehr.

Ce vrea Germania să facă în mod concret

  • Armata germană nu a avut, de zece ani, sistemul Gepard (sistem antiaerian autopropulsat blindat, autonom, care poate acționa în orice condiții meteorologice, construit pe șasiul tancului Leopard 1). Dar firma de armament Krauss-Maffei Wegmann mai are câteva zeci de sisteme de acest fel, pentru vânzarea cărora guvernul a dat acum undă verde. Cu toate acestea, mai întâi trebuie achiziționată muniția și se poartă discuții în acest sens cu Brazilia. Pregătirea formatorilor ucraineni urmează să aibă loc în Germania.Schimb interstatal: Slovenia urmează să predea Ucrainei un număr mai mare de tancuri de luptă cu design sovietic T-72 și, în schimb, va primi din Germania vehiculul de luptă al infanteriei, Marder, ca și vehiculul blindat cu roți, Fuchs.
  • A fost întocmită o listă de echipamente militare care pot fi livrate rapid de industria germană și, potrivit lui Scholz, lista a fost discutată cu Ucraina. Pe această listă ar fi și lansatoarele de grenade cu o rază de acțiune de 6 kilometri.
  • Germania dorește să antreneze soldați ucraineni în utilizarea Panzerhaubitze 2000 (obuzier autopropulsat). Armamentul, care are o rază de acțiune de 40 de kilometri, urmează să fie livrat din Olanda în Ucraina.

Urmărește LIVE AICI toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 64