Președintele rus Vladimir Putin nu este serios în ceea ce privește negocierea cu Ucraina pentru a pune capăt conflictului, a declarat marți secretarul de stat american Antony Blinken, potrivit AFP.

Secretarul de Stat al SUA, Antony BlinkenFoto: Alex Brandon / AFP / Profimedia

"Nu am văzut până acum niciun semn că președintele Putin este serios în privința unor negocieri semnificative", a declarat Blinken în fața Comisiei pentru relații externe a Senatului SUA.

Statele Unite vor sprijini autoritățile ucrainene în eforturile lor diplomatice de a negocia un acord de pace, a adăugat șeful diplomației americane, explicând că "obiectivul nostru este să ne asigurăm că au capacitatea de a respinge agresiunea rusă și, într-adevăr, de a-și consolida poziția la o eventuală masă de negocieri".

Antony Blinken îi răspundea senatorului Rand Paul, un republican care se opune politicii intervenționiste a SUA, care l-a acuzat pe președintele Joe Biden că a contribuit la decizia lui Putin de a invada Ucraina, "bătând toba pentru admiterea Ucrainei în NATO".

Dar pentru șeful diplomației americane, din discuțiile purtate cu Rusia înainte de declanșarea invaziei, la 24 februarie, reieșea clar că criticile lui Putin la adresa integrării Kievului în Alianță erau un pretext.

"Am încercat să avem o discuție serioasă cu (rușii) pe aceste teme", a spus el. "A fost foarte clar, în propriile cuvinte ale președintelui Putin, că nu a fost vorba niciodată despre o potențială intrare a Ucrainei în NATO, ci pentru că el a crezut întotdeauna că Ucraina nu merită să fie o țară suverană și independentă.