Rusia vrea să destabilizeze regiunea transnistreană și sugerează că Moldova ar trebui să se aștepte la „oaspeți”, spune consilierul prezidențial ucrainean Mihail Podolyak, şeful echipei ucrainene de negociere cu Rusia.

Republica MoldovaFoto: Mihai Karaush / Sputnik / Profimedia

El mai afirmă că, dacă Ucraina cade mâine, trupele rusești vor fi la porțile Chișinăului.

  • "Rusia vrea să destabilizeze regiunea transnistreană și sugerează că Moldova ar trebui să se aștepte la „oaspeți”.
  • Vești proaste: dacă Ucraina cade mâine, trupele rusești vor fi la porțile Chișinăului.
  • Vești bune: Ucraina va asigura cu siguranță securitatea strategică a regiunii. Dar trebuie să lucrăm în echipă", a scris Podolyak pe Twitter.

Declarațiile lui vin în contextul exploziilor produse luni și marți în Transnistria.

Seria de explozii vine după ce vinerea trecută un general rus a anunțat „etapa a doua” a „operațiunii militare speciale” din Ucraina, aceasta vizând controlarea Donbasului și a sudului Ucrainei.

„Acest lucru va asigura un coridor terestru spre Crimeea, precum și influența asupra infrastructurii vitale a economiei ucrainene, porturile de la Marea Neagră prin care sunt livrate produse agricole și metalurgice”, a declarat generalul Rustam Minnekaiev.

Ministerul rus de Externe a transmis marți că „Rusia ar vrea să evite un scenariu în care Moscova ar fi nevoită să intervină în Transnistria, susține Ministerul rus de Externe”, scrie Reuters, citând agenţia de presă RIA.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat marți Consiliul Suprem de Securitate de la Chișinău, afirmând, la finalul ședinței, că datele pe care le are la acest moment arată că intențiile de escaladare pornesc de la forțe pro-război din interiorul Transnistriei. "Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară", a spus Maia Sandu, arătând că Chișinăul insistă în continuare asupra soluționării pașnice a conflictului transnistrean.