Patriarhul ecumenic Bartolomeu, liderul spiritual al creștinilor ortodocși din întreaga lume, a solicitat deschiderea coridoarelor umanitare în Ucraina, unde, a spus el, "se desfășoară o tragedie umană de nedescris", transmite Reuters.

Patriarhul Bartolomeu I al ConstantinopoluluiFoto: Vladimir Pomortzeff / Alamy / Profimedia Images

Bartolomeu, care a cerut anterior încetarea războiului din Ucraina, a declarat că speră ca Paștele din acest an să fie "impulsul pentru a deschide coridoare umanitare, pasaje către zone cu adevărat sigure pentru miile de oameni încercuiți în Mariupol".

"Același lucru este valabil pentru toate celelalte regiuni din Ucraina, unde se desfășoară o tragedie umană de nedescris... Cerem încă o dată încetarea imediată a războiului fratricid, care, ca orice război, subminează demnitatea umană", a declarat Bartolomeu după o slujbă de Paște la Istanbul, unde se află Patriarhia Ecumenică de Constantinopol

Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, a cărui susținere pentru "operațiunea militară specială" a Moscovei în Ucraina a consternat mulți creștini, a declarat sâmbătă că speră ca acesta să se încheie rapid, dar din nou nu a condamnat războiul.

În 2019, Bartolomeu, liderul spiritual al celor aproximativ 300 de milioane de creștini ortodocși răsăriteni din întreaga lume, a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe din Ucraina, făcându-o independentă, într-o divizare istorică la care Rusia s-a opus ferm.