Membri şi susţinători ai partidului de opoziţie GERB, precum şi parlamentari GERB UDF s-au adunat vineri pentru a protesta în faţa clădirii Consiliului de Miniştri din Sofia, după ce liderul GERB şi fost prim-ministru al Bulgariei Boiko Borisov a fost reţinut de poliţie împreună cu alţi membri ai formaţiunii, transmite Agerpres.

​Boiko Borisov si sefa sa de cabinet Denitsa Zheleva, la summitul UEFoto: consilium.europa.eu

Protestatarii cereau eliberarea imediată a lui Borisov şi acuzau Ministerul de Interne de fapte arbitrare ale poliţiei, relatează agenţia BTA. Mulţimea a scandat numele lui Borisov şi a cerut demisia actualului guvern.

Activiştii care îl susţin pe Borisov s-au adunat și în faţa Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale, unde Borisov şi-a petrecut noaptea.

Vicepreşedintele GERB Tomislav Doncev a declarat în faţa protestatarilor: "Să se permită arestarea unui lider al opoziţiei este mai greu de imaginat decât arestarea prim-ministrului. Vocea care trebuie să pună întrebările incomode, care trebuie să găsească defecte ale puterii, este în arest. Este aceasta o democraţie? Suntem astăzi aici pentru a arăta că nu ne este frică. Cu cât ne lovesc mai mult, cu atât vom deveni mai puternici".

Doncev consideră că arestarea lui Borisov este o modalitate de a lupta împotriva opoziţiei. Potrivit acestuia, Ministerul de Interne este folosit de coaliţia la putere pentru "scheme politice subtile". Fostul ministru al culturii Vejdi Raşidov a remarcat că Borisov este anchetat şi depune mărturie deja de un an şi nu au fost găsite probe împotriva lui.

Fostul premier al Bugariei Boiko Borisov a fost reținut joi seară în urma unei operațiuni a poliției, într-o anchetă ce are legătură cu probe oferite de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi, a anunțat Ministerul de Interne de la Sofia, transmite Reuters.