Fostul premier al Bugariei Boiko Borisov a fost reținut joi seară în urma unei operațiuni a poliției, într-o anchetă ce are legătură cu probe oferite de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi, a anunțat Ministerul de Interne de la Sofia, transmite Reuters.

Boiko BorisovFoto: consilium.europa.eu

Fostul ministru de Finanțe, Vladislav Goranov, fosta șefă a Comisiei parlamentare pentru buget, Menda Stoianova, precum și fosta secretară de presă a lui Borisov, Sevdalina Arnaudova, au fost și ei reținuți, a mai precizat Ministerul bulgar de Interne.

„O operațiune de amploare este în desfășurare, în legătură cu 120 de cazuri anchetate de Biroul Procurorului Public European (EPPO) în Bulgaria. Sunt efectuate percheziții și puneri sub sechestru la mai multe adrese. Boiko Borisov, Vladislav Goranov, Menda Stoianova și Sevdalina Arnaudova sunt în prezent reținuți”, a informat ministerul.

Parchetul European, condus de fostul procuror-șef anticorupție din România Laura Codruța Kovesi, se axează pe cazurile grave de utilizare frauduloasă a fondurilor UE.

Kovesi, care și-a încheiat anterior joi o vizită de două zile în Bulgaria, la invitația premierului Kiril Petkov, a spus că Parchetul European a primit „un număr record de plângeri din Bulgaria” și în baza acestora a „început anchete în peste 120 de cazuri”.

Kovesi a mai spus că raportul anual al EPPO va fi publicat în perioada următoare și va cuprinde informații și statistici privind procesele și anchetele pe care le are Parchetul European în fiecare țară.