Ministerul rus al Apărării a declarat că nimeni nu a folosit sâmbătă cele două coridoare umanitare create în apropierea oraşelor ucrainene Mariupol şi Volnovaha şi a acuzat că "naţionalişti" ucraineni au împiedicat civilii să plece, a relatat agenţia de presă RIA, preluată de Reuters.

Mariupol pe hartaFoto: Google Maps

Contrazicând autoritățile ucrainene, ministerul rus a susținut că forţele ruseşti au fost atacate după ce a creat coridoarele umanitare în timpul unei încetări parţiale a focului.

Viceprimarul din Mariupol spune că rușii au încălcat acordul de încetare a focului pentru a permite evacuarea civililor, relatează BBC. Orașul este în continuare bombardat de către ruși.

”Rușii continuă să ne bombardeze și să folosească artileria. E o nebunie”, a declarat viceprimarul Serhiy Orlov pentru BBC.

"Nu e nicio încetare a focului în Mariupol și nici de-a lungul rutei (culoarul pentru evacuarea civililor- n.red). Civilii noștri sunt gata să plece dar nu pot pleca în timp ce sunt bombardați”, a spus oficialul.

Astfel, din motive de securitate, evacuarea civililor a fost amânată pentru altă zi.