Numărul de miercuri al revistei satirice franceze Charlie Hebdo va avea pe coperă o caricatură cu președintele rus Vladimir Putin urinând pe butonul roșu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Coperta noului număr al revistei îl arată pe Putin ca pe o gorilă cu organe genitale foarte mici. Sub caricatură scrie ”În drum spre secolul 21!”. Coperta a fost anunțată de Charlie Hebdo pe Twitter de marți.

Caricatura vine la câteva zile după ce președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară.

"Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă", a declarat Putin într-o întâlnire cu șefii săi militari, transmisă la televiziunea de stat.

Rusia a invadat Ucraina joia trecută, lansând mai multe atacuri asupra unor orașe importante precum Harkiv sau Kiev.

Citește și :Cele 4 situații în care Vladimir Putin spune că ar lansa un atac nuclear / Ce prevede strategia nucleară a Rusiei