Vladimir Putin a ordonat luni seară armatei ruse să „mențină pacea” în teritoriile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, teritorii cărora tocmai le-a recunoscut „independența”, scrie AFP.

Vladimir Putin in Piata RosieFoto: Dmitry Astakhov / TASS / Profimedia

Cele două decrete emise de președintele rus cer Ministerului Apărării ca „forțele armate ale Rusiei să-și asume funcțiile de menținere a păcii pe teritoriul republicilor populare” Doneţk şi Lugansk.

Niciun calendar de desfășurare a forțelor ruse, respectiv amploarea acesteia, nu a fost anunțat în aceste documente, fiecare de o pagină și publicate pe site-ul ce conține baza de date rusă cu textele de lege.

Rusia a mobilizat timp de mai multe săptămâni zeci de mii de soldați la frontierele cu Ucraina, care, potrivit Occidentului, sunt pregătiți să invadeze țara vecină.

Recunoaşterea independenţei celor două teritorii a deschis calea către o desfăşurare militară rusă la cererea acestora.

Vladimir Putin a semnat şi acorduri de ajutor reciproc cu aceste două entităţi separatiste care, cu sprijinul Rusiei, luptă de opt ani împotriva forţelor armate ucrainene.

***

Amintim că preşedintele Rusiei Vladimir Putin a anunţat luni seară că recunoaşte independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Citește LIVETEXT pe HOTNEWS.RO ultimele evoluții ale situației din Ucraina: