O instanță din Turcia a hotărât luni ca filantropul Osman Kavala trebuie să rămână în închisoare, prelungind din nou detenția sa de peste 4 ani în pofida faptului că nu a fost condamnat pentru vreo infracțiune într-un caz care a alimentat tensiunile cu Uniunea Europeană și Washingtonul, relatează Reuters.

Osman Kavala este tinut in inchisoare de aproape 5 aniFoto: Handout / AFP / Profimedia

Consiliul Europei a anunțat luna aceasta ca va trimite cazul Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru ca aceasta să stabilească dacă Turcia nu și-a întrunit obligația de a implementa decizia anterioară a instanței care cerea eliberarea imediată a lui Kavala în urmă cu peste doi ani.

În luna septembrie a anului trecut Consiliul European a anunțat că va sancționa Turcia dacă nu îl eliberează pe Kavala, un critic al puterii de la Ankara.

Președintele turc Recep Erdogan a declarat ulterior că Turcia nu va respecta Consiliul Europei dacă acesta nu respectă instanțele din Turcia.

Instanța turcă a decis luni ca filantropul, unul dintre cei mai proeminenți disidenți din țară, să rămână în detenție și a stabilit o nouă audiere pentru data de 21 martie.

În luna octombrie a anului trecut cazul lui Kavala a declanșat un scandal fără precedent între Turcia și cancelariile occidentale, Erdogan anunțând că va cere expulzarea mai multor ambasadori ai unor state membre UE și a ambasadorului american de la Ankara.

Osman Kavala, un disident încarcerat fără proces

Erdogan a făcut anunțul după ce ambasadorii au semnat un comunicat comun în care cereau eliberarea lui Osman Kavala. Președintele turc a revenit însă ulterior asupra deciziei.

Acesta este cunoscut în Turcia pentru sprijinirea proiectelor culturale în favoarea dialogului și păcii, printre acestea numărându-se probleme privind protejarea minorităților, relațiile cu kurzii și reconcilierea turco-armeană.

Kavala a fost pus sub acuzare inițial în octombrie 2017 pentru susținerea protestelor antiguvernamentale din 2013, cunoscute drept mișcarea Gezi, împotriva lui Erdogan, pe atunci prim-ministru al Turciei.

În pofida achitării sale în luna februarie a anului următor, acesta nu a putut părăsi închisoarea, fiind imediat reținut de către poliție ca urmare a unei alte investigații în care este acuzat de o tentativă de lovitură de stat împotriva lui Erdogan în 2016.

Încarcerarea sa l-a făcut unul din simbolurile represiunii orchestrate împotriva societății civile din Turcia.

Citește și: