Mercenarii dubioasei companii paramilitare rusești Wagner au început "deja" să jefuiască Mali, dar nu vor să înlocuiască militarii din forța anti-jihadistă europeană din zona Sahel, a declarat ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian, citat de AFP.

Semne ostentative ale prezentei ruse in MaliFoto: Nicolas Remene / Zuma Press / Profimedia

Wagner, "sunt foști soldați ruși, înarmați de Rusia și însoțiți de logistica rusă. În Republica Centrafricană, ei s-au apucat de pradă, oferind autorităților servicii de securitate contra dreptului de a exploata resursele miniere în condiții de impunitate", a comentat el într-un interviu publicat de Journal du dimanche (JDD).

"În Mali, este la fel. Aceștia folosesc deja resursele țării în schimbul protejării juntei. Ei jefuiesc Mali", a acuzat el.

"Wagner se folosește de slăbiciunea anumitor state pentru a se impune, nu pentru a-i înlocui pe europeni (în Sahel, n.r.) și, dincolo de aceasta, pentru a consolida influența Rusiei în Africa", a declarat Le Drian, pentru care obiectivul companiei ruse este "în mod clar de a asigura continuitatea juntei la putere.

Câteva sute dintre acești soldați privați se află în prezent în Mali. Instructorii ruși au fost desfășurați în ultimele săptămâni, în special în Timbuktu, potrivit oficialilor militari malieni.

Franța a încercat, în zadar, să descurajeze Mali să apeleze la serviciile grupului paramilitar.

În timp ce Parisul avertizase că sosirea Wagner pe teritoriul malian ar fi "incompatibilă" cu menținerea soldaților săi desfășurați în Mali, discursul francez pare să fi evoluat.

În interviul acordat JDD, șeful diplomației franceze rămâne foarte prudent cu privire la viitorul forței europene Takuba în această țară, în condițiile în care junta a cerut săptămâna aceasta plecarea din Mali a contingentului danez.

”Discutăm cu partenerii noștri despre tipul de răspuns care trebuie dat la această nouă situație. Lupta noastră împotriva terorismului trebuie să continue, dar, fără îndoială, în condiții diferite", a explicat el. Întrebat despre o plecare din Mali, ministrul a răspuns: "Nu am spus asta".

Sâmbătă, ministrul francez al apărării, Florence Parly, a declarat că țările europene din forța antijihadistă din Mali vor încerca să găsească o cale de a-și continua misiunea, dar există limite privind prețul pe care Franța este dispusă să îl plătească pentru a rămâne.