Un primar recent ales în statul New York dorește să ajute persoanele de culoare din orașul său prin impunerea unei taxe pe marijuana, o substanță interzisă din cauza căreia mulți dintre ei s-au ales cu dosare penale, relatează Insider.

CanabisFoto: Pexels

Malik Evans, care va fi învestit în funcția de primar al orașului Rochester în luna ianuarie, afirmă că atunci când vânzarea canabisului va fi legalizată în statul New York, taxele colectate din vânzarea sa ar trebui folosite pentru a finanța un program de venit minim garantat care să le acorde persoanelor eligibile bani în fiecare lună, fără a le impune alte condiții.

Deși Rochester a aprobat deja un program de venit minim, el este finanțat cu fonduri venite de la guvernul federal iar Evans crede că o taxă pe canabis va reprezenta o formă mai sustenabilă de venit pentru a ajuta persoanele dezavantajate din comunitate.

„Oamenii din comunitate mi-au zis 'aceasta este o sursă de venituri mari iar persoanele de culoare sunt triise în judecată mai mult decât altele din cauza marijuanei'”, spune viitorul primar.

Un studiu efectuat în 2019 a arătat că 34% din rezidenții de culoare din Rochester trăiesc în sărăcie, comparativ cu cei albi.

O altă cercetare efectuată în 2020 de Uniunea Americană pentru Libertăți Civile (ACLU) a descoperit că, în general, există o probabilitate de 3,64 de ori mai mare ca persoanele de culoare să fie arestate pentru posesie de marijuana decât cele albe.

Venit minim garantat finanțat de marijuana

Evans susține că Rochester are ocazia să schimbe viitorul rezidenților săi de culoare și afirmă că mediul privat și-a exprimat deja interesul față de demararea unor afaceri cu canabis în oraș.

„Aceasta este o industrie ce are potențialul de a face milioane de dolari. Toată lumea vrea să înceapă o afacere cu marijuana în Rochester”, susține el.

Deși consumul de marijuana în scopuri recreaționale este legal în statul New York încă din luna martie, autoritățile din Rochester nu pot autoriza afaceri care comercializează substanța până când vânzarea sa nu va fi legalizată la nivel statal.

Consiliul local al orașului a aprobat deja un program pilot de acordare a unui venit minim de bază, oferind 500 de dolari pe lună unui număr de 175 de familii care trăiesc sub nivelul sărăciei calculat la nivel federal.

Programul va fi finanțat de fonduri alocate prin programul „American Rescue Plan” al președintelui Joe Biden, folosit de mai multe orașe din Statele Unite pentru a finanța programe legate de un venit minim.

Evans susține că dorește ca în cele din urmă programul din Rochester să fie mai puțin dependent de această sursă de finanțare și că dorește să îl extindă pentru a acoperi 1.000 de familii.

Citește și: