Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis duminică „sincere condoleanțe” omologului său american, Joe Biden, după tornadele care au ucis cel puțin 83 de persoane în Statele Unite, a anunțat Kremlinul într-un comunicat, relatează AFP.

Joe Biden si Vladimir PutinFoto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

"În Rusia, împărtășim durerea celor care și-au pierdut pe cei dragi (...). Sperăm că răniții își vor reveni și consecințele dezastrului vor fi depășite", a spus Putin într-o telegramă adresată lui Biden.

Furtunile devastatoare declanșate de peste 30 de tornade în zona centrală și sudică a SUA ar fi făcut peste 80 de morți, potrivit ultimului bilanț al autorităților citate de CNN, zeci de clădiri fiind spulberate. 40 din peste 100 de muncitori blocați într-o fabrică de lumânări au fost salvați, însă ar fi un miracol dacă echipele de intervenție ar mai găsi pe cineva în viață.