Averea totală a miliardarilor din Rusia a crescut cu 145 de miliarde de dolari până acum în 2021, un salt de 30% față de anul trecut, în contextul în care rușii de rând se confruntă cu una dintre cele mai severe crize inflaționiste din ultimii ani, relatează The Moscow Times.

Vladimir PutinFoto: TASS / ddp USA / Profimedia

Miliardarii Rusiei au o avere totală de 630 de miliarde de dolari, creșterea avuției lor înregistrată anul acesta fiind a treia din lume, în spatele doar a miliardarilor din Statele Unite și India.

În Rusia cel mai mult a câștigat Tatyana Bakalciuk, cea mai bogată femeie din țară și fondatoarea Wildberries, compania considerată „Amazonul rusesc”.

Averea lui Bakalciuk se ridică la 13 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

Oligarhii din domeniul țițeiului, gazelor naturale și sectorul bancar au asistat de asemenea la o creștere vertiginoasă a averilor lor, în mare parte din cauza creșterii prețurilor mărfurilor și a piețelor bursiere mondiale.

Inegalitate extremă în Rusia

Însă creșterea averilor miliardarilor ruși vine în contextul în care cetățenii de rând continuă să se confrunte cu deteriorarea nivelului de trai, situația exacerbată de inflația ridicată care a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 6 ani.

Nivelul de trai a scăzut cu aproximativ 10% în Rusia comparativ cu 2013 și gospodăriile se confruntă cu probleme tot mai mari din cauza creșterii generalizate a prețurilor.

O analiză publicată miercuri de Moscow Times arată că rușii de rând se confruntă cu o creștere semnificativă a costurilor pentru rețetele tradiționale în timpul sărbătorilor de iarnă, majoritatea gospodăriilor din această țară trăind de la o lună la alta.

Potrivit mai multor indicatori, Rusia este una dintre cele mai inegale țări din lume.

Un raport publicat mai devreme în cursul acestui an a descoperit că cei mai bogați 500 de ruși controlează o avuție mai mare decât restul de 99,8% din populație.