Poliția britanică a făcut public numele presupusului terorist care s-a aruncat în aer în weekend la bordul taxiului în care se afla în faţa Spitalului de femei din Liverpool (nordul Angliei), fiind vorba de un tânăr în vârstă de 32 de ani, potrivit BBC și Agerpres.

Incident Marea BritanieFoto: Ricardo Maynard / Alamy / Alamy / Profimedia

Poliţia antiteroristă din Anglia s-a declarat „ferm convinsă” că Emad Al Swealmeen, în vârstă de 32 de ani era pasagerul care a decedat în explozia unui taxi, cu puţin timp înainte de 11:00 duminică.

Anterior, poliţia afirmase că acesta luase un taxi în zona Rutland Avenue din oraş şi ceruse să fie dus la spital. Când maşina a ajuns la punctul de debarcare a pasagerilor, aceasta a explodat. Percheziţii au loc în prezent la adresa din Rutland Avenue şi la o a doua adresă din strada Sutcliffe, unde poliţia presupune că Al Swealmeen ar fi locuit anterior.

Detectivul inspector şef Andrew Meeks a declarat că „ancheta noastră este în curs de desfăşurare, dar în acest stadiu putem spune cu toată convingerea că defunctul este Emad Al Swealmeen, de 32 de ani”.

„Continuăm să ne adresăm populaţiei pentru orice fel de informaţie despre acest incident şi, acum că i-am făcut public numele, orice informaţie pe care publicul o poate avea despre Al Swealmeen, oricât ar fi de mică, ne-ar putea fi de mare ajutor”, a mai spus el.

Poliţia a calificat explozia taxiului drept atac terorist, dar a subliniat că motivul nu este clar.

Nivel de amenințare teroristă ridicat în Marea Britanie

Nivelul de ameninţare teroristă în Regatul Unit a fost ridicat la sever, ceea ce înseamnă că un posibil atac în viitor este foarte probabil.

Patru bărbaţi, care au fost arestaţi duminică în baza legii antiteroriste în cartierul Kensington din Liverpool, şi un altul luni au fost eliberaţi, după ce au fost interogaţi.

MI5 asistă poliţia în această anchetă. Şeful adjunct de poliţie Russ Jackson, tot de la poliţia antiteroristă din Anglia, a declarat anterior presei că anchetatorii consideră că dispozitivul exploziv „improvizat” a fost „confecţionat” de către suspectul din taxi.

Surse oficiale au confirmat pentru agenţia de presă britanică PA că suspectul nu era cunoscut anterior de serviciile de securitate.

Al Swealmeen, potrivit unor informaţii media, s-a convertit la creştinism după ce s-a instalat în Marea Britanie din Orientul Mijlociu şi a fost găzduit, pentru scurt timp, de către voluntarii creştini Malcolm şi Elizabeth Hitchcott din Liverpool.

Şoferul taxiului, cunoscut ca David Perry, a primit îngrijiri la spital, după ce a reuşit să iasă din maşină chiar înainte ca aceasta să fie cuprinsă de flăcări, şi a fost deja externat.