Continuă problemele pentru Facebook, încă o fostă angajată iese cu acuzații: „Am sânge pe mâini”

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 13 octombrie 2021, 10:37 Actualitate | Internaţional


Silueta lui Mark Zuckerberg
Foto: Peter Kovác, Dreamstime.com
Sophie Zhang, o fostă ingineră de date a Facebook care a făcut mai multe acuzații publice la adresa companiei în luna septembrie a anului trecut, a declarat pentru CNN că este dispusă să depună mărturie în fața Congresului privind platforma social condusă de Mark Zuckerberg.

Zhang a afirmat de asemenea pe Twitter că a furnizat unei agenții federale americane „documente detaliate privind potențiale încălcări ale legii penale”, fără a preciza despre ce autoritate este vorba.

„Îmi voi îndeplini obligația civică dacă Congresul dorește ca eu să depun mărturie, după cum am spus în ultima jumătate de an”, a precizat Zhang într-o postare pe Twitter de luni în care a pus un link către interviul acordat CNN.

Aceasta a mai spus că s-a simțit încurajată de aparentul sprijin din ambele partide ale duopolului politic american pentru luarea de măsuri împotriva Facebook după ce Frances Haugen, o altă fostă angajată a Facebook, a depus mărturie în fața Congresului despre siguranța copiilor pe Facebook și Instagram, cele două companii social media deținute de Mark Zuckerberg.

În ceea ce o privește pe Zhang, Business Insider relatează că aceasta a fost concediată de Facebook în august 2020, însă înainte de a părăsi compania ea a postat un document de 7.800 de cuvinte în care detaliază modurile în care crede că Facebook permite regimurilor autoritare din întreaga lume să îi manipuleze platforma.

„Am sânge pe mâini”, a notat Zhang în documentul care a fost obținut de jurnaliștii de la BuzzFeed, precizând că motivul oficial pentru care a fost concediată de Facebook a fost „randamentul slab”.

Zhang a postat documentul pe canalele interne ale Facebook dar și pe site-ul ei personal, relatând în luna iulie pentru revista MIT Technology Review că Facebook a depus o plângere la compania care îi găzduia pagina și că aceasta a fost ulterior dată jos.

Acuzațiile aduse Facebook și Instagram


Revenind la Haugen, aceasta a depus mărturie în fața Congresului pe 5 octombrie, afirmând că platforma social media pune cu consecvență creșterea și profiturile mai presus decât siguranța și binele utilizatorilor săi.

Ea a acuzat de asemenea Instagram, platformă deținută de Facebook, că a ignorat cercetările interne care au arătat efectele nocive ale acesteia asupra adolescenților.

Un alt document intern al companiei prezentat de aceasta arată că Facebook se confruntă cu un proces complex din partea unui grup a acționarilor săi.

Aceștia afirmă, printre altele, că suma de 5 miliarde de dolari plătită de Facebook Comisiei Federale pentru Comerț a Statelor Unite pentru a soluționa pe cale amiabilă scandalul Cambridge Analytica a fost atât de ridicată pentru ca Mark Zuckerberg să fie protejat de orice răspundere personală.

CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg a respins acuzațiile săptămâna trecută, afirmând că descrierea făcută de Haugen companiei este „o imagine falsă”.

Zuckerberg a afirmat de asemenea că este nerealistă așteptarea ca platformele social media să nu se adreseze copiilor și a lăsat de înțeles că scandalurile de acest gen ar putea motiva companiile să renunțe să facă cercetări interne privind eventualele efecte nocive pe care le-ar putea avea.

El a mai susținut și că studiul prezentat de Haugen este „scos din context”.

Comitetul de supraveghere al Facebook a declarat marți că se va întâlni cu Frances Haugen pentru a da un „impuls pentru o mai mare transparență și responsabilitate”.

Pe același subiect:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6250 vizualizari

  • -5 (15 voturi)    
    La fel de fake ca prima? (Miercuri, 13 octombrie 2021, 10:42)

    Lok [utilizator]

    Ca daca se trezeste vreodata vreunu sa vorbeasca CNN e ultimul loc unde as putea gasi interviul.
    Daca cumva apare al CNN atunci e platit, ori de FB (dar ar fi stupid daca nu se joaca cu bursa), ori de politic pentru a presa FB in vreo directie sau pentru a justifica vreo lege de limitare care le creste puterea.
  • -8 (16 voturi)    
    asta e razboi (Miercuri, 13 octombrie 2021, 11:08)

    revo [utilizator]

    sophie ZHANG!
    infiltrata de chinezi pentru a distruge din interior.
    • -6 (10 voturi)    
      da, vor sa-l faca mic, sa-l cumpere chinezii (Miercuri, 13 octombrie 2021, 12:50)

      richter [utilizator] i-a raspuns lui revo

      si normal, din interior se darama marile imperii,
  • -3 (15 voturi)    
    inca un snowflake (Miercuri, 13 octombrie 2021, 11:22)

    cristi_an [utilizator]

    care are bani pe maini
  • -6 (12 voturi)    
    trist (Miercuri, 13 octombrie 2021, 11:48)

    Kato01 [utilizator]

    E trist oricum ai privi-o. Ce viata pe Mark, numai in procese, acuzatii, probabil nu doarme prea bine noaptea. Nu e usor sa revolutionezi lumea.
  • +2 (4 voturi)    
    Facebook are monopol (Miercuri, 13 octombrie 2021, 14:55)

    gavrone [utilizator]

    Nu da socoteala nimanui. E timpul ca acest colos toxic sa fie tras la raspundere.
    • 0 (2 voturi)    
      Si dupa aceea? (Miercuri, 13 octombrie 2021, 20:31)

      Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui gavrone

      Cum va arata lumea fara Facebook?

      Mie nu-mi pasa caci, oricum, m-am retras si de pe Twitter, si am ramas numai pe Hotnews.

      Adevarul este ca celor de la Big Tech li s-a urcat PUTEREA la cap si cred ca ei au tot dreptul sa stabileasca viitorul acestei Lumi...
      Si asta nu este bine!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by