Lava vulcanului care a erupt în urmă cu zece zile pe insula La Palma din arhipelagul spaniol al Canarelor a ajuns la ocean în noaptea de marţi spre miercuri, un fenomen potenţial periculos, a informat Institutul de vulcanologie din insulele Canare (Involcan), transmite AFP.

Rau de lava pe La PalmaFoto: Kike RincóN / Zuma Press / Profimedia

"Fluxul de lavă a ajuns la ocean la Playa Nueva", a scris Involcan pe contul de Twitter la scurt timp după miezul nopţii (marţi, 22:00 GMT).

Marţi după-amiază, lava, a cărei viteză de înaintare a variat foarte mult în ultimele zile ajungând chiar să încetinească la un moment dat, se afla încă la o distanţă de aproximativ 800 de metri de ocean, ceea ce a făcut dificil de previzionat momentul în care ar fi urmat să ajungă la ocean.

Contactul dintre lava fierbinte şi apă trezeşte teamă ca urmare a riscului producerii de gaze toxice şi particule nocive.

Din acest motiv, guvernul regional al arhipelagului a decretat o "rază de excludere de două mile marine" în perimetrul locului unde era de aşteptat să ajungă lava.

Intrarea lavei în ocean a avut loc la câteva ore după ce guvernul a eliberat marţi 10,5 milioane de euro de ajutoare directe pentru victimele erupţiei vulcanice, în special pentru cumpărarea de locuinţe.

Autorităţile au declarat stare de dezastru natural pe această insulă cu o populaţie 85.000 de locuitori, unde fluxurile de lavă au distrus în total 589 de clădiri, inclusiv locuinţe, şi au acoperit 258 de hectare de teren. (Agerpres)