Acuzată de Franța că ”a înjunghiat-o pe la spate” torpilându-le „contractul secolului” cu submarinele destinate Australiei, Statele Unite ale Americii au încercat joi să evite o criză deschisă cu Parisul, fără să reușească să-i liniștească furia, scrie AFP.

Antony BlinkenFoto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

„Franța este un partener vital” în regiunea indo-Pacifică „și în multe alte domenii”, a declarat șeful diplomației americane Antony Blinken. "A fost pentru o lungă perioadă de timp și va fi și în viitor", a asigurat el.

Gală anulată

Autoritățile franceze au anulat o seară de gală programată vineri la Washington, a confirmat joi pentru AFP un oficial sub condiția anonimatului, după încălcarea „contractului secolului” de furnizare a submarinelor franceze către Australia, ceea ce a generat o criză transatlantică.

Această recepție, la reședința ambasadorului francez la Washington, trebuia să sărbătorească aniversarea unei bătălii navale decisive a Războiului de Independență al Statelor Unite, încheiată cu o victorie a flotei franceze asupra flotei britanice pe 5 septembrie 1781.

​Franța a negat joi că a fost avertizatăînainte de Statele Unite cu privire la o nouă alianță între Washington, Canberra și Londra, care a făcut ca Australia să renunțe la contractul cu Franța și să achiziționeze submarine cu propulsie nucleară folosind tehnologia americană, scrie AFP.

"Nu am fost informați despre acest proiect până când nu au fost publicate primele informații în presa americană și australiană, care au precedat ele însele anunțul oficial al lui Joe Biden cu câteva ore", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ambasadei franceze la Washington, Pascal Confavreux.

Statele Unite, care caută să îşi consolideze în toate direcţiile alianţele în faţa Chinei, au anunţat miercuri cu Australia şi Regatul Unit un vast parteneriat de securitate în zona indo-pacifică, incluzând livrarea de submarine cu propulsie nucleară la Canberra, notează AFP, preluată de Agerpres.

Acest anunţ spectaculos a torpilat un uriaş contract încheiat de Australia cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale, provocând furia Parisului. "Prima iniţiativă majoră a (acestui nou pact numit) +AUKUS+ va fi livrarea unei flote de submarine cu propulsie nucleară Australiei", a spus premierul australian, Scott Morrison, care a apărut în videoconferinţă, ca şi premierul britanic, Boris Johnson, la un eveniment prezidat de preşedintele american, Joe Biden, la Casa Albă.

O decizie regretabilă, spun francezii

Franţa, care vede un contract de câteva zeci de miliarde de euro scăpând industriei sale navale, a criticat imediat o "decizie regretabilă" şi "contrară literei şi spiritului cooperării care a prevalat între Franţa şi Australia", potrivit unui comunicat comun al ministerelor apărării şi de externe de la Paris.

Şi nu este sigur că Parisul se consolează cu afirmaţiile conciliante ale lui Joe Biden care a dat asigurări miercuri că Statele Unite doresc "să colaboreze strâns cu Franţa" în această zonă foarte strategică. Parisul "este un partener-cheie" al Statelor Unite, a mai spus el.

"Regatul Unit, Australia şi SUA vor fi legate şi mai strâns, ceea ce reflectă nivelul de încredere dintre noi şi profunzimea prieteniei noastre", a declarat Boris Johnson, care a obţinut astfel un succes diplomatic sigur în strategia sa pentru a evita izolarea internaţională după Brexit.

"Pe baza istoriei noastre comune a democraţiilor maritime, ne angajăm într-o ambiţie comună pentru a sprijini Australia în achiziţionarea de submarine cu propulsie nucleară", potrivit unui comunicat comun al celor trei parteneri, care precizează că este o chestiune de propulsie, şi nu de armament.

"Singura ţară cu care Statele Unite au împărtăşit vreodată acest tip de tehnologie de propulsie nucleară este Regatul Unit" din 1958, indicase mai devreme un responsabil cu rang înalt de la Casa Albă.

"Este o decizie fundamentală, fundamentală. Va lega Australia, Statele Unite şi Regatul Unit pentru generaţii", a adăugat el. Noua Zeelandă a anunţat că viitoarele submarine ale vecinului şi aliatului australian nu vor fi binevenite în ţară. "Poziţia Noii Zeelande cu privire la interzicerea navelor cu propulsie nucleară în apele noastre rămâne neschimbată", a spus premierul Jacinda Ardern.