Joe Biden anunță o nouă alianță strategică cu Australia și Marea Britanie / De ce s-au supărat francezii

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 16 septembrie 2021, 7:22 Actualitate | Internaţional


Joe Biden, discurs la Casa Alba
Foto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia
Statele Unite, care caută să îşi consolideze în toate direcţiile alianţele în faţa Chinei, au anunţat miercuri cu Australia şi Regatul Unit un vast parteneriat de securitate în zona indo-pacifică, incluzând livrarea de submarine cu propulsie nucleară la Canberra, notează AFP, preluată de Agerpres.

Acest anunţ spectaculos a torpilat un uriaş contract încheiat de Australia cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale, provocând furia Parisului.

"Prima iniţiativă majoră a (acestui nou pact numit) +AUKUS+ va fi livrarea unei flote de submarine cu propulsie nucleară Australiei", a spus premierul australian, Scott Morrison, care a apărut în videoconferinţă, ca şi premierul britanic, Boris Johnson, la un eveniment prezidat de preşedintele american, Joe Biden, la Casa Albă.

O decizie regretabilă, spun francezii


Franţa, care vede un contract de câteva zeci de miliarde de euro scăpând industriei sale navale, a criticat imediat o "decizie regretabilă" şi "contrară literei şi spiritului cooperării care a prevalat între Franţa şi Australia", potrivit unui comunicat comun al ministerelor apărării şi de externe de la Paris.

Şi nu este sigur că Parisul se consolează cu afirmaţiile conciliante ale lui Joe Biden care a dat asigurări miercuri că Statele Unite doresc "să colaboreze strâns cu Franţa" în această zonă foarte strategică. Parisul "este un partener-cheie" al Statelor Unite, a mai spus el.

"Regatul Unit, Australia şi SUA vor fi legate şi mai strâns, ceea ce reflectă nivelul de încredere dintre noi şi profunzimea prieteniei noastre", a declarat Boris Johnson, care a obţinut astfel un succes diplomatic sigur în strategia sa pentru a evita izolarea internaţională după Brexit.

"Pe baza istoriei noastre comune a democraţiilor maritime, ne angajăm într-o ambiţie comună pentru a sprijini Australia în achiziţionarea de submarine cu propulsie nucleară", potrivit unui comunicat comun al celor trei parteneri, care precizează că este o chestiune de propulsie, şi nu de armament.

"Singura ţară cu care Statele Unite au împărtăşit vreodată acest tip de tehnologie de propulsie nucleară este Regatul Unit" din 1958, indicase mai devreme un responsabil cu rang înalt de la Casa Albă. "Este o decizie fundamentală, fundamentală. Va lega Australia, Statele Unite şi Regatul Unit pentru generaţii", a adăugat el.

Noua Zeelandă a anunţat că viitoarele submarine ale vecinului şi aliatului australian nu vor fi binevenite în ţară. "Poziţia Noii Zeelande cu privire la interzicerea navelor cu propulsie nucleară în apele noastre rămâne neschimbată", a spus premierul Jacinda Ardern.

O alianță contra Chinei


China nu a fost menţionată nici în declaraţiile orale ale liderilor australian, britanic şi american, nici în comunicatul lor care se referă la "pace şi stabilitate în regiunea indo-pacifică". Dar nu există nicio îndoială că noua alianţă vizează în primul rând să facă faţă ambiţiilor regionale ale Beijingului.

Joe Biden repetă de la alegerea sa că intenţionează să se confrunte cu China, la fel ca predecesorul său Donald Trump, dar într-un mod foarte diferit, fără o dispută faţă în faţă.

Miercuri, el a spus că doreşte astfel "să investească în cea mai mare sursă a noastră de forţă, alianţele noastre" şi vrea "să le actualizeze pentru a face faţă mai bine ameninţărilor de azi şi de mâine".

De altfel, preşedintele american îi primeşte la 24 septembrie, la Washington, pe premierii Australiei, Indiei şi Japoniei pentru a relansa un format diplomatic, "Quad", în adormire de mai mulţi ani.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5522 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    De așteptat (Joi, 16 septembrie 2021, 7:53)

    BEDE [utilizator]

    Deja, de multă vreme, există o comunitate a serviciilor secrete din USA, Canada, UK, Australia și NZ. Normal ca această cooperare să se extindă.
    Rămâne de văzut cum vor fi relațiile lor cu India, cu Filipine și alți vecini de-ai chinezilor.
    Regretabil? Mi se pare că situația UE e un pic cam tristă deoarece depinde foarte mult de Rusia pentru petrol și gaze - că oricum, Rusia este mai curând partener de afaceri decât țările OPEC, majoritatea arabi și islamiști, care ar vrea să întărească islamul în Europa -, iar, pe de altă parte, prea s-a dezindustrializat Europa și prea multe s-a deprins să importe din China. Apoi, mai este și lipsa de coeziune a Eurpei, cu curentele naționaliste, spre deosebire de USA și Canada, unde nu ar fi atâtea piedici în calea cooperării în orice domeniu.
    Chiar și UK, poate doar cu excepția Irlandei de Nord, prezintă mai multă coeziune decât UE. Adică, în Scoția aud că se agită Nicola Sturgeoan că vrea independență, necum meetings de sute de mii de persoane care să strige că vor independența. Pare-se că britanicii nu s-ar grăbi așa de tare să rupă uniunea de mai bine de 300 de ani, care le-a mers bine.
    • +4 (6 voturi)    
      curentele nationaliste (Joi, 16 septembrie 2021, 9:58)

      hanu [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      nu apar din imaculata conceptie, vin din incompetenta bruxelului, risipirea energiilor pt prostii verzi pe pereti si din faptul ca taxpayerii europeni, vampirizati la maxim, sunt mereu pusi pe ultimul loc.
  • +1 (9 voturi)    
    Smart man (Joi, 16 septembrie 2021, 8:40)

    cicoare [utilizator]

    Strategia asta are mai mulrte sanse de succes in fata Chinei decat cearta nesfarsita a lui Trump cu aliatii si promisiunea infantila ca va castiga razboiul comercial cu China. Nu l-a castigat si a parasit puterea cu coada intre picioare si cu un palmares negativ atat in politica externa cat si in cea interna.
    • +1 (3 voturi)    
      Idiot man (Joi, 16 septembrie 2021, 10:51)

      RobertM70 [utilizator] i-a raspuns lui cicoare

      Mai usor cu pianul pe scari. Daca te uiti doar la CNN e clar de ce nu poti vedea cat de gresita e strategia asta care impinge o Europa nemultumita spre China si Rusia. Palmares negativ pe politica externa si interna? Detalii ai sau doar arunci asa vorbe despre ceva ce e clar ca te depaseste?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by