Bolsonaro pune sub semnul întrebării procesul electoral din Brazilia: ”O farsă”

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 7 septembrie 2021, 23:19 Actualitate | Internaţional


Jair Bolsonaro
Foto: Xinhua/Avalon.red / Avalon Editorial / Profimedia
Președintele Jair Bolsonaro a pus la îndoială alegerile din Brazilia, declarând în fața câtorva sute de mii de susținători adunați pentru o zi mare de mobilizare la Sao Paulo că nu poate „participa la o farsă”, potrivit AFP.

Președintele de extremă dreaptă, căruia toate sondajele îi prezic înfrângerea în alegerile din octombrie 2022, a cerut din nou schimbarea sistemului actual de vot electronic, susținând că acesta duce la fraudă.

"Am trei alternative pentru viitorul meu: să fiu închis, să fiu mort sau să fiu victorios. Puteţi fi siguri că prima alternativă nu există. Fac ce trebuie şi nu datorez nimănui nimic", a declarat preşedintele Bolsonaro, care intenţionează să candideze în alegerile din 2022, în timpul unei întrevederi cu membri ai reţelelor evangheliste, în cadrul unei vizite în Goiania, în centrul ţării.

Într-un context de tensiuni cu puterea judiciară, preşedintele a criticat din nou Tribunalul Suprem Federal (STF) şi Tribunalul Superior Electoral (TSE), şi a atenţionat: "Niciun om de aici de pe pământ nu mă va intimida".

Jair Bolsonaro a încasat o lovitură miercuri, când preşedintele Senatului brazilian, Rodrigo Pacheco, a respins cererea lui de a angaja o procedură de destituire împotriva lui Alexandre de Moraes, unul dintre cei 11 judecători ai STF şi membru al TSE.

Diferendul a izbucnit în urmă cu mai multe luni, în special din cauza contestării de către Bolsonaro a legitimităţii sistemului de vor electronic brazilian, în vigoare din 1996. Curtea Supremă a declanşat mai multe anchete împotriva lui Bolsonaro.

La începutul lunii, judecătorul Alexandre de Moraes a ordonat ca preşedintele să facă obiectul unei anchete pentru "defăimare" şi "incitare la crimă".

De asemenea, TSE l-a inclus pe preşedinte într-o anchetă declanşată în 2019 de STF asupra unor infracţiuni şi ameninţări la adresa mai multor judecători ai săi.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1209 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    “Nici un om de aici (Miercuri, 8 septembrie 2021, 2:42)

    yol [utilizator]

    de pe pamant”
    Oare evanghelistii astia cu mintea mai scurta au toti obsesia ca-i fura dracu?!??
    • 0 (0 voturi)    
      O observație (Miercuri, 8 septembrie 2021, 7:44)

      BEDE [utilizator] i-a raspuns lui yol

      Nu sunt evangheliști! Nici el, nici Trump.
      În limba de origine, evanghelie înseamnă veste bună. Ori, alde ăștia numai vești bune nu aduc. Sunt doar niște paranoici.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by