Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat sâmbătă că nu sunt decât trei alternative pentru viitorul său: închisoarea, moartea sau victoria, informează AFP, preluată de Agerpres.

Jair BolsonaroFoto: Xinhua/Avalon.red / Avalon Editorial / Profimedia

"Am trei alternative pentru viitorul meu: să fiu închis, să fiu mort sau să fiu victorios. Puteţi fi siguri că prima alternativă nu există. Fac ce trebuie şi nu datorez nimănui nimic", a declarat preşedintele Bolsonaro, care intenţionează să candideze în alegerile din 2022, în timpul unei întrevederi cu membri ai reţelelor evangheliste, în cadrul unei vizite în Goiania, în centrul ţării.

Într-un context de tensiuni cu puterea judiciară, preşedintele a criticat din nou Tribunalul Suprem Federal (STF) şi Tribunalul Superior Electoral (TSE), şi a atenţionat: "Niciun om de aici de pe pământ nu mă va intimida".

Jair Bolsonaro a încasat o lovitură miercuri, când preşedintele Senatului brazilian, Rodrigo Pacheco, a respins cererea lui de a angaja o procedură de destituire împotriva lui Alexandre de Moraes, unul dintre cei 11 judecători ai STF şi membru al TSE.

Diferendul a izbucnit în urmă cu mai multe luni, în special din cauza contestării de către Bolsonaro a legitimităţii sistemului de vor electronic brazilian, în vigoare din 1996.

Curtea Supremă a declanşat mai multe anchete împotriva lui Bolsonaro. La începutul lunii, judecătorul Alexandre de Moraes a ordonat ca preşedintele să facă obiectul unei anchete pentru "defăimare" şi "incitare la crimă".

De asemenea, TSE l-a inclus pe preşedinte într-o anchetă declanşată în 2019 de STF asupra unor infracţiuni şi ameninţări la adresa mai multor judecători ai săi.

Vineri, înainte de a se duce la Goiania, Jair Bolsonaro a încurajat populaţia să se înarmeze: "Toată lumea trebuie să cumpere o armă. Un popor înarmat nu va fi niciodată aservit", a declarat el.

Şi, în condiţiile în care inflaţia suscită tot mai multă îngrijorare în Brazilia, el a adăugat: "Ştiu că este scump. Un idiot ar putea spune 'trebuie cumpărată fasole'. Omule, dacă nu vrei să cumperi o armă, nu-i deranja pe cei care vor să cumpere una".