Femeile din Afganistan vor avea nevoie de un însoțitor de sex masculin din cadrul familiei dacă vor vrea să călătorească pentru mai multe zile, a spus un purtător de cuvânt al talibanilor. De asemenea, liderul taliban a spus că muzica va fi interzisă, o interdicție similară cu cea care a fost în vigoare între 1996 și 2001, când talibanii controlau țara.

Femei din AfganistanFoto: Profimedia

”Dacă se duc la școală, la birou, universitate sau sputal, ele nu vor avea nevoie de mahram”, a spus purtătorul de cuvânt Zabihullah Mujahid într-un interviu pentru The New York Times, potrivit Fox News.

Talibanii și femeile Mujahid au declarat pentru Nbc News că talibanii vor acorda femeilor "toate drepturile pe care le promite Islamul" și că cetățencele afgane "pot deveni medici și profesori, pot fi instruite și pot lucra pentru societate". "Sunt surori şi trebuie să le arătăm respect, nu trebuie să se teamă. Talibanii sunt ființe umane. Au luptat pentru țara noastră. Femeile ar trebui să fie mândre de noi, nu să se teamă", scrie și Rai News, citat de Rador.

Muhajid a explicat de asemenea că muzica va fi interzisă în țară, pentru că ”este interzisă în Islam”.

"Muzica este interzisă în Islam, dar sperăm că vom putea convinge persoanele să renunțe la ea fără a fi nevoie să exercităm presiuni", a spus el.

Potrivit Newsweek, Mujahid candidează pentru postul de ministru al informației și culturii în noul guvern.

Anunțul Emiratlui Islamic vine la aproape două săptămâni de când grupul a preluat controlul asupra Kabulului.

Deși talibanii nu au interzis până acum în mod expres ascultarea de muzică, nimeni nu mai ascultă muzică în public și nici la restaurante nu se mai aude muzica, deși acesta era unul din mijloacele prin care își atrăgeau clienții.

Citește și:

Cum arată Kabulul la o săptămână de la preluarea de către talibani: restricții de circulație, fără muzică în public, gata cu serialele tv, fetele nu mai pot ieși singure GALERIE FOTO

Ce este legea Sharia și cum se traduce ea în practică pentru femeile din Afganistan