Talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului după ce forțele SUA și aliate au părăsit țara, iar acum grupul islamist spune că va conduce țara în conformitate cu legea Sharia, relatează BBC.

Femei din AfganistanFoto: Profimedia

Ce este legea Sharia

Sharia este sistemul legislativ islamic derivat din Coran, cartea sacră a Islamului, precum și Sunna și Hadith - practicile și spusele profetului Mahomed.

Când un răspuns nu poate fi obținut direct din acestea, cărturarii religioși pot lua hotărâri ca îndrumări cu privire la un anumit subiect sau problemă.

În arabă, sharia înseamnă literalmente ”calea clară, bine bătătorită spre apă”.

Sharia funcționează ca un cod de viață la care toți musulmanii ar trebui să adere, inclusiv prin rugăciuni, post, donații la săraci.

Această lege are ca obiectiv să îi ajute pe musulmani să înțeleagă cum ar trebui să își trăiască fiecare aspect al vieții lor în conformitate cu dorințele profetului Mohamed.

Cum se traduce în practică legea Sharia

Fiecare musulman poate apela la Sharia pentru a se informa cu privire la fiecare aspect al vieții de zi cu zi.

De exemplu, un musulman care se întreabă ce să facă dacă colegii lui îl invită la cârciumă după serviciu va apela la un erudit în Sharia pentru sfaturi astfel încât să se asigure că acționează în cadrul legal al religiei.

Musulmanii se pot îndrepta pentru îndrumare spre Sharia și pentru alte zone ale vieții de zi cu zi, cum ar fi drept familial, finanțe, afaceri.

Ce au spus talibanii despre implementarea Sharia și drepturile femeilor din Afganistan

În prima lor conferință de presă de la preluarea puterii, un purtător de cuvânt taliban a spus că vor fi respectate libertatea mass-mediei și drepturile femeilor ”în conformitate cu cadrul legii islamice”, dar grupul nu a furnizat mai multe detalii cu privire la ce înseamnă acest lucru în practică.

Talibanii sunt cunoscuți pentru interpretarea lor strictă a legii Sharia, inclusiv prin pedepse precum executarea publică a persoanelor condamnate de crimă sau adulter.

Cine și cum dă sentințele

Ca orice sistem legislativ, legea Sharia este complexă, iar practicarea sa se bazează în întregime pe calitatea și pregătirea experților săi.

Juriștii Sharia emit recomandări și hotărâri. Fatwa este o recomandare considerată o hotărâre oficială.

Sunt cinci școli diferite ale legii Sharia. Sunt patru școli sunite - Hanbali, Maliki, Shafi'i and Hanafi, și una șiită, Jaafari. Cele cinci școli diferă prin cât de literalmente interpretează textele din care este derivată legea Sharia.

Interpretarea legii islamice este de asemenea nuanțată potrivit culturii locale și obiceiurilor, ceea ce înseamnă că Sharia ar putea diferi în funcție de zone.

Care sunt cele mai dure pedepse sub legea Sharia

Cărturarii islamici spun că Sharia este în principal un cod de etică comportamentală și despre credință și caritate, dar o parte a ei tratează infracțiunile.

Legea Sharia împarte infracțiunile în două categorii generale: hadd, care sunt infracțiunile grave prevăzute cu un set de pedepse stabilite, și ”tazir, unde pedeapsa este lăsată la aprecierea judecătorului.

Infracțiunile Hadd includ furtul, care sub cea mai strictă interpretare poate fi pedepsit prin amputarea mâinii infractorului. Trebuie să fie multe dovezi pentru aplicarea pedepselor Hadd.

Unele state în care se aplică legea islamică adoptă sau aplică pedepse pentru infracțiuni hadd, iar sondajele au sugerat că atitudinile musulmanilor față de pedepsele dure pentru astfel de infracțiuni variază foarte mult.

Pentru femeile din Afganistan, vălul reprezintă pierderea bruscă și devastatoare a drepturilor dobândite de-a lungul a 20 de ani - dreptul de a lucra, de a studia, de a se deplasa și chiar de a trăi în pace. Acestea se tem că nu vor fi niciodată recâștigate.

După ce SUA a invadat Afganistanul în 2001, restricțiile asupra femeilor s-au relaxat și, chiar și pe măsură ce războiul continua, un angajament local de îmbunătățire a drepturilor femeilor, susținut de grupuri internaționale, a dus la crearea unor noi măsuri de protecție juridică.

În 2009, legea Eliminarea violenței împotriva femeilor a incriminat violul, căsătoria forțată și a făcut ilegală oprirea femeilor sau fetelor de a lucra sau a studia.

De data aceasta, talibanii promit să formeze un „guvern islamic afgan incluziv”, deși nu este clar ce formă va lua și dacă noua conducere va include femei.

Farzana Kochai, care a fost membru al parlamentului afgan, spune că nu știe ce va urma.

De asemenea, este îngrijorată cu privire la viitoarele sale libertăți de femeie. „Este ceva care mă preocupă mai mult”, a spus ea.

"Fiecare femeie se gândește la asta. Încercăm doar să avem un indiciu ... ar fi permis femeilor să lucreze și să ocupe un loc de muncă sau nu?"

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Suhail Shaheen a declarat luni că sub talibani fetele vor avea voie să studieze. „Școlile vor fi deschise, iar fetele și femeile, vor merge la școli, ca profesori, ca elevi”, a spus el.

Dar poveștile localnicilor de pe teren creionează un tablou diferit - și există o profundă neîncredere față de militanții care au provocat o asemenea nenorocire sub ultima lor guvernare.

Ce spune Sharia despre drepturile femeilor:

  • Femeile nu ar trebui să fie văzute pe stradă nesupravegheate, fără o rudă de sânge sau fără a purta burka, îmbrăcămintea care le acoperă întregul corp
  • Niciun bărbat nu ar trebui să audă pașii unei femei, astfel că pantofii cu toc înalt nu ar trebui să fie purtați
  • Femeile nu trebuie să vorbească tare în public
  • Femeile nu au voie să privească pe stradă din casă
  • Toate ferestrele de la parter și etaje ar trebui să fie vopsite sau acoperite
  • Femeilor li se interzice fotografierea, filmarea sau ca imaginea lor să apară în reviste, ziare, la radio sau televiziune
  • Femeile nu au voie să apară la balcoane și nici să poarte bijuterii
  • Acestea nu au voie să-și vopsească unghiile și își vor pierde un deget dacă o vor face
  • Fetele nu au voie să meargă la școală, iar școlile pentru fete vor fi închise

Citește și: