Cel puțin două explozii au avut loc la Kabul, una la poarta Abbey a aeroportului din Kabul și una în apropierea unui hotel. Cel puțin 60 persoane au murit, inclusiv copii, în atacurile care au avut loc după ce SUA și aliații au făcut apel la afgani să părăsească zona din cauza unei amenințări venite din partea Statului Islamic. Oficialii americani spun că 12 militari SUA au murit în atentatele sinucigașe. Președintele american Joe Biden a promis într-o conferință de presă că va vâna pe cei responsabili de atentatele din Afganistan și că îi va face să plătească.

Persoane ranite in urma exploziei de la KabulFoto: Wakil Kohsar / AFP / Profimedia

Doi kamikaze din grupul jihadist Statul Islamic au atacat joi mulțimea de afgani care aștepta la aeroportul din Kabul în speranța de a fugi de noul regim taliban.

Acest prim atac criminal de la revenirea talibanilor la putere pe 15 august vine cu câteva zile înainte de retragerea trupelor americane din această țară prevăzută pentru 31 august, după 20 de ani de război eușat împotriva islamiștilor.

Dubla explozie a ucis cel puțin 12 soldați americani și a rănit alți 15, potrivit Pentagonului.

Regimul taliban a înregistrat până la 20 de morți și 52 de răniți. Dar alte surse evocă o un număr mult mai mare.

Cele mai importante informații LIVETEXT:

00.30: Biden le promise membrilor ISIS-k, pe care îi consideră vinovați de atacurile de la Kabul, că îi va vâna.

”Nu vom ierta și vă vom vâna și vă vom face să plătiți”.

UPDATE 23.34 Președintele SUA, Joe Biden, va vorbi joi la ora 17:00 (21:00 GMT, ora 00.00, ora României) despre „atacul terorist” de lângă Aeroportul Internațional Kabul, unde doisprezece militari americani au fost uciși și alți cincisprezece răniți, a declarat Casa Albă.

UPDATE 23.23 O explozie mare a fost auzită în Kabul joi seara în timp ce armata SUA a distrus muniție, a spus un purător de cuvânt al talibanilor, relatează Reuters.

Doi martori au spus mai devreme că au auzit o mare explozie la o distanță de 3-4 kilometri de aeropor, la câteva ore după ce atentatul Statului Islamic a ucis zeci de persoane care încercau să se îmbarce în avioane. De asemenea, anterior mass-media afgană raportase o a treia explozie.

UPDATE 23.19Am văzut trupuri și bucăți de trupuri zburând în aer ca o tornadă. Am văzut Ziua de apoi”, relatează un supraviețuitor

UPDATE 22.30: Statul Islamic a revendicat atacul atacul de lângă aeroport, a declarat agenția de știri a grupului Amaq pe canalul său Telegram.

UPDATE 22.17:Primele reacții internaționale după exploziile de la Kabul: Liderii mondiali condamnă atacul „absolut josnic” și „demn de dispreț”

UPDATE 21.45: Bilanțul militarilor americani uciși a crescut la 12.

UPDATE 21.27: Mass-media afgană a raportat o a treia explozie în apropiere de aeroportul din Kabul, dar aceasta nu a fost confirmată încă de oficialii americani sau de marile agenții internaționale de știri.

UPDATE 21.20: Bilanțul morților a ajuns la peste 60, iar numărul răniților la peste 140. (BBC) / Numărul militarilor americani raportați decedați a crescut la 10.

UPDATE 21.05: Jurnalistul afgan Bashir Ahmad Gwakh scrie pe Twitter că datele mai multor spitale din Kabul arată că 43 de persoane au murit și 130 de persoane au fost rănite. Peste 50 de răniți sunt în stare critică.

UPDATE 20.57: Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a condamnat joi ”cu fermitate” atacurile teroriste de la Kabul, menţionând că celula de criză instituţională se află în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri.

"Condamn cu fermitate atacurile teroriste de azi din Kabul. Condoleanţe familiilor victimelor & refacere grabnică celor răniţi! MAE România/Celula de criză interinstituţională e în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi încă în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri", a scris Aurescu.

UPDATE 20.30: Un avion german cu aparatură medicală este în așteptare pentru a zbura la Kabul și a ajuta evacuarea persoanelor care au fost rănite în atacul de la aeroport, a declarat joi ministrul apărării Annegret Kramp-Karrenbauer.

”Am pus la dispoziție medevacul (aeronavă pentru evacuare medicală) pentru transportul persoanelor rănite”, a declarat ea jurnaliștilor din Berlin, adăugând că Airbus-ul se îndrepta de la Kabul spre capitala uzbekă Taşkent, unde va rămâne în așteptare și gata să se întoarcă.

UPDATE 20.24: Pentagonul a confirmat că ”un număr” de soldați americani au murit în atac. Mass media americană raportează că patru pușcași marini au murit, în timp ce alți soldați sunt răniți.

UPDATE 20.03: Talibanii condamnă ferm atentatele care au avut loc joi în apropierea aeroportului din Kabul, a spus purătorul lor de cuvânt, subliniind totodată că aceste au avut loc într-o zonă aflată în responsabilitatea armatei SUA.

"Emiratul islamic condamnă cu fermitate atentatele împotriva civililor de pe aeroport", a declarat Zabihullah Mujahid pe Twitter.

"Explozia a avut loc într-o zonă în care forțele SUA sunt responsabile de securitate". Potrivit Pentagonului, două explozii au avut loc lângă aeroport.

19.50: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat ferm 'atacul terorist tragic' comis joi în apropierea aeroportului din Kabul, subliniind că operaţiunea de evacuare va continua, transmit Reuters şi AFP.

''Condamn ferm acest atac terorist îngrozitor. Prioritatea noastră rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil către un mediu sigur, cât mai rapid cu putinţă'', a reacţionat Stoltenberg pe Twitter.

UPDATE 19.20: Oficialii americani spun că există îngrijorări privind posibilitatea unor noi atacuri pe aeroport.

UPDATE 19.00: Oficialii SUA cred cu tărie că ISIS-Khorasan este în spatele ataculurilor cu bombă din Kabul, a spus o sursă guvernamentală familiară cu informațiile care vin din Afganistan.

O adoua sursă guvernamentală care se află în contact cu activitățile serviciilor secrete a spus că în timp ce guvernul american încă anchetează, atacul de la aeroport ”are toate caracteristicile” unui atac ISIS-K.

UPDATE 18.40: Spitalul de Urgență din Kabul spune că aproximativ 60 de persoane rănite au ajuns de la locurile exploziilor

UPDATE 18.05: Pentagonul a confirmat că a avut loc cel puțin o doua explozie în apropiere de aeroportul din Kabul, în apropiere de Hotelul Baron.

El a spus că explozia de la Parta Abbey a aeroportului a fost ”rezultatul unui atac complex”.

UPDATE 17.45: Un oficial SUA spune că se așteaptă ca numărul vitimelor americane să crească. De asemenea, un purtător de cuvânt al Pentagonului a confirmat că explozia a avut loc la poarta Abbey de la aeroportul din Kabul

Nu există victime britanice.

UPDATE 17.30: Cel puțin 13 persoane au murit, inclusiv copii, în timp ce mulți talibani au fost răniți în timpul exploziei, a spus un oficial taliban, scrie Reuters.

UPDATE 17.21 Ministerul turc al Apărării a spus că au fost două explozii în apropierea aeroportului din Kabul, însă nu există nicio victimă printre soldații turci.

17.20: Trei militari americani au fost răniți în explozia de la Kabul.

17.10 Un oficial american spune că există victime, dar nu există detalii privind numărul sau naționalitățile.

Informațiile inițiale arată că explozia a fost provocată atentat sinucigaş, potrivit unui oficial american citat de Reuters.

Președintele SUA, Joe Biden, a fost informat despre explozie, potrivit unui oficial de la Casa Albă. Biden se afla într-o întâlnire cu oficialii de securitate despre situația din Afganistan, unde Statele Unite se află pe ultimele sute de metri înainte de încheierea războiului de 20 de ani, când a fost raportată prima dată explozia, potrivit unei persoane familiare cu această chestiune.

Secretarul de stat britanic pentru forţele armate, James Heappey, a confirmat joi că există informaţii "extrem, extrem de credibile" despre un atac iminent, planificat de către insurgenţi, împotriva celor care se adună pe aeroportul din Kabul în încercarea de a fugi din Afganistan.

Ministerul de Externe britanic a transmis miercuri seara recomandarea ca cetăţenii britanici să nu se deplaseze spre aeroportul internaţional Hamid Karzai, unde mii de persoane aşteaptă să se îmbarce într-un avion pentru a pleca din ţară înainte de data-limită de 31 august, când SUA şi aliaţii lor trebuie să-şi încheie retragerea trupelor şi să pună capăt evacuărilor.

"Informaţiile colectate în cursul săptămânii sunt din ce în ce mai serioase: acestea relevă o ameninţare iminentă şi gravă pentru viaţă", a declarat Heappey la Times Radio, potrivit Agerpres.

"Este o ameninţare extrem de serioasă şi extrem de iminentă", a insistat el, menţionând că informaţiile afirmă că este posibil ca un atentat atentat sinucigaş să fie comis de militanţi ai grupării jihadiste Stat Islamic.

Pentagonul a anunţat anterior că eforturile de evacuare a oamenilor vor continua până pe 31 august, termenul limită agreat cu talibanii.