Președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a părăsit țara, unde talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea, a anunțat duminică fostul vicepreședinte afgan Abdullah Abdullah, potrivit AFP.

Ashraf GhaniFoto: Anna Moneymaker / Getty images / Profimedia

Într-un mesaj video difuzat pe Facebook, Abdullah îl descrie pe Ashraf Ghani drept „fostul președinte”. El îi reproșează totodată lui Ghani actuala situație din Afganistan.

„Fostul președinte afgan a părăsit națiunea, lăsând țara în această situație dificilă”, a afirmat Abdullah Abdullah, care este de asemenea șeful Înaltului Consiliu pentru Reconciliere Naţională din Afganistan.

Abdullah le-a cerut totodată oamenilor să rămână calmi şi forţelor afgane să coopereze pentru garantarea siguranţei în Kabul.

Potrivit unui oficial din Ministerul afgan de Interne, citat de Reuters, Ghani ar fi plecat în Tadjikistan.

Și un oficial din Ministerul afgan de Externe a declarat separat că Ghani a părăsit Afganistanul, dar că nu se știe clar spre ce țară se îndreaptă.

Nu există până acum o confirmare oficială a acestor informații.

****

Anterior duminică, într-un mesaj video trimis presei, preşedintele Ashraf Ghani le cerea forţelor de securitate afgane să garanteze „securitatea tuturor cetăţenilor” menţinând ordinea publică în Kabul, în contextul în care talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea în Afganistan.

„Am ordonat forţelor de securitate (...) să garanteze securitatea tuturor concetăţenilor noștri. Este responsabilitatea noastră şi ne-o vom asuma în cea mai bună manieră posibil. Oricine se gândeşte să creeze haos sau să jefuiască va fi tratat cu forţă”, a declarat Ghani în mesaj.

Talibanii au intrat duminică în capitala afgană Kabul, a anunțat un reprezentant al ministerului de interne, iar SUA au început evacuarea diplomaților săi din ambasadă cu elicopterele. Potrivit oficialului din ministerul de interne, talibanii vin „din toate părțile”.

Talibanii au transmis că se așteaptă la o tranziție pașnică a puterii în următoarele câteva zile, în condițiile în care islamiștii au ajuns în capitala afgană fără a întâmpina rezistență aproape deloc.