Cel puţin 227 de persoane au murit în urma cutremurului cu magnitudine 7,2 care a avut loc sâmbătă în Haiti, a anunțat Protecția civilă haitiană. Un bilanț anterior raporta 29 de decese.

Cutremur in HaitiFoto: USGS

Premierul Ariel Henry a anunţat că mobilizează toate resursele disponibile pentru a ajuta victimele din zonele afectate. În Haiti a fost declarată stare de urgenţă pentru o lună.

Directorul Protecţiei civile din Haiti, Jerry Chandler, a precizat că s-au înregistrat 29 de decese şi că în zonele afectate vor fi trimise echipe de salvatori pentru a-i căuta şi ajuta pe cei rămaşi sub dărâmături, potrivit News.ro.

UPDATE 23.00: „Bilanțul cutremurului a crescut și a ajuns la 227 de morți, dintre care 158 în sud. Sute de răniți și dispăruți” au fost de asemenea raportați, a informat ulterior Protecția civilă haitiană pe contul de Twitter.

Seismul - de magnitudine 7,2 potrivit Institutului american de geofizică (USGS) - s-a produs la ora locală 08.30 dimineața (12.30 GMT), epicentrul fiind localizat la 12 kilometri de orașul haitian Saint-Louis-du-Sud și la aproximativ 160 de kilometri de capitala Port-au-Prince. Totodată, potrivit USGS, seismul s-a produs la o adâncime de numai 10 kilometri.