Preşedintele afgan Ashraf Ghani a afirmat sâmbătă într-un discurs adresat naţiunii că au loc „consultări” vizând găsirea unei soluţii politice care să garanteze „pacea şi stabilitatea” în ţară, scriu AFP, Reuters și Agerpres.

Ashraf GhaniFoto: Anna Moneymaker / Getty images / Profimedia

„Am început consultări care avansează rapid”, în cadrul guvernului, cu responsabili politici şi partenerii internaţionali şi care vizează găsirea „unei soluţii politice care să prevadă pacea şi stabilitatea pentru poporul afgan”, a declarat Ghani.

El a asigurat că rezultatul consultărilor va fi anunţat „foarte repede”, fără a face aluzie la o posibilă demisie, cerută de unii, menţionează AFP.

„Remobilizarea forţelor noastre de securitate şi apărare constituie prioritatea numărul unu”, a subliniat şeful statului, adăugând că „se iau măsuri serioase în acest sens”.

Ghani a făcut aceste declaraţii în timp ce rebelii talibani continuă să avanseze rapid, pe fundalul retragerii forţelor internaţionale, doar trei oraşe mari aflându-se încă sub controlul forţelor guvernamentale afgane - capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad (est).

Oficiali locali au confirmat sâmbătă pentru agenția DPA că militanţii au cucerit capitala provinciei estice Paktika, Sharana, fără a întâmpina opoziţie.

Talibanii s-au apropiat de asemenea şi mai mult de capitală, capturând oraşul Pul-e-Alam, la circa 70 km de Kabul şi care este capitala provinciei Logar, a declarat sâmbătă pentru Reuters un responsabil al consiliului local.

Sâmbătă, străzile capitalei afgane erau animate ca de obicei, dar la bănci se formaseră cozi, iar unii bărbaţi au declarat pentru AFP că au început să-şi lase barbă, anticipând o sosire a talibanilor în oraş.

Mulţi afgani, dar în special femeile, se tem de o revenire la putere a talibanilor şi pierderea libertăţii pe care au început să o cunoască în ultimii 20 de ani. În timp ce s-au aflat la frâiele ţării, între 1996 şi 2001 - înainte de alungarea lor de la putere de coaliţia internaţională condusă de SUA -, talibanii au impus o versiune ultrariguroasă a legii islamice sharia, ce interzicea între altele femeilor să iasă din case fără un însoţitor de sex masculin, precum şi să lucreze, iar fetele nu puteau merge la şcoală.

Citește și:

Citește de asemenea: