​Mongolia va impune o interdicţie pe o perioadă de trei ani pentru vânătoarea marmotelor ca să prevină răspândirea ciumei bubonice, a anunţat miercuri Ministerul Mediului şi Turismului, informează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Ciuma MongoliaFoto: National Center for Zoonotic / East2West News / Profimedia

Decizia a fost luată în scopul prevenirii răspândirii ciumei la populaţia umană, dar şi pentru determinarea efectivelor actuale de marmote din Mongolia, a precizat ministerul într-un comunicat.

Ciuma bubonică, cunoscută şi sub numele de „Moartea neagră” în Evul Mediu, este o boală extrem de infecţioasă şi adesea fatală, fiind răspândită mai ales de rozătoare, precum marmotele.

În cazul în care nu este tratată la timp, boala poate ucide o persoană adultă în mai puţin de 24 de ore, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În prezent, în 17 dintre cele 21 de provincii din Mongolia există riscul de transmitere a ciumei bubonice, potrivit Centrului Naţional pentru Boli Zoonotice.

Rusia a anunțat la rândul ei în vara anului trecut măsuri împotriva vânătorilor de marmote după apariția cazurilor din Mongolia, țară cu care are o graniță de aproape 3.500 de kilometri lungime, și China.

Autoritățile de la Beijing au emis o alertă pentru ciuma bubonică în luna iulie a lui 2020 și au interzis consumarea mai multor animale de la care oamenii pot lua boala.