​Preşedintele interimar al statului Mali, colonelul Assimi Goita, a supravieţuit marţi unei tentative de asasinat în timpul unei rugăciuni în moschee, transmit AFP și Deutsche Welle, potrivit Agerpres.

Colonelul Assimi Goita a fost tinta unei tentative de asasinatFoto: Habib Kouyate / Xinhua News / Profimedia Images

El asista în Marea Moschee din Bamako la rugăciunea pentru Aid al-Adha, Sărbătoarea Sacrificiului, când doi bărbaţi au încercat să-l înjunghie.

Tentativa a eşuat, şi Assimi Goita este „teafăr şi năvătămat”, a dat asigurări foarte repede preşedinţia de tranziţie din Mali.

Ajuns la putere anul trecut printr-o lovitură de stat militară, colonelul Goita, în vârstă de 38 de ani, a fost condus după această tentativă de asasinat la Kati, un oraş-garnizoană la circa 15 kilometri de capitala Bamako, devenit centrul de comandă al puterii după lovitura de stat din 18 august 2020.

Până la acea dată, Assimi Goita a fost comandantul unui batalion al forţelor speciale. El l-a înlăturat atunci de la putere printr-un puci militar pe preşedintele Ibrahim Boubacar Keita.

În luna mai a acestui an colonelul Goita a recurs la o a doua lovitură de stat, prin care a demis guvernul de tranziţie şi apoi s-a proclamat oficial şef al statului.

Puciul a fost condamnat pe plan internaţional. Assimi Goita a promis că va organiza în februarie anul viitor alegeri libere în Mali, ţară unde continuă să fie foarte active mişcările jihadiste.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat luna aceasta că în a doua jumătate a acestui an Franţa va începe să închidă baze în nordul statului Mali şi va menţine în regiune între 2.500 şi 3.000 de militari, faţă de 5.100 în prezent.