Cancelarul german Angela Merkel a promis duminică o intensificare a eforturilor de apărare împotriva efectelor schimbării climatice, în cursul unei vizite în regiunea Eifel din landul vestic Renania Palatinat, una din cele mai afectate de inundaţiile masive din ultimele zile din Europa de vest, relatează DPA, citată de Agerpres.

Angela MerkelFoto: THOMAS FREY / AFP / Profimedia

„Vedem ce forţă poate avea natura”, a declarat Merkel în orăşelul Adenau. „Vom face faţă acestei forţe, pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung”, a continuat ea, adăugând că pentru aceasta este nevoie de politici „care ţin cont de natură şi de climă în mai mare măsură decât am făcut noi în ultimii ani”.

Merkel, însoţită între alţii de şefa executivului din Renania Palatinat, Malu Dreyer, a vizitat de asemenea în Eifel localitatea Schuld, devastată de inundaţiile de săptămâna aceasta.

Malu Dreyer a atras atenţia la rândul său că reconstrucţia în zonele distruse va presupune un efort „foarte, foarte îndelungat”. „Va dura mult înainte ca oamenii să poată spune: Îmi recunosc locurile”, a spus ea.

„Nu vom avea linişte până când nu vor fi găsiţi cei dispăruţi”, a promis Dreyer, în timp ce Merkel a subliniat la rândul ei că operaţiunile de salvare reprezintă „prioritatea absolută”.

În districtul Ahrweiler, unde se află Schuld, intemperiile au luat viaţa a 110 oameni şi alţi 670 au fost răniţi. Alte 46 de persoane au fost ucise în landul învecinat Renania de nord-Westfalia.