​Poliția germană a efectuat miercuri percheziții la domiciliile a doi bărbaţi, membri ai unei mişcării islamiste radicale ce au fost identificaţi drept apropiaţi ai autorului atacului de la Viena din noiembrie 2020, relatează Deutsche Welle și News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cei doi bărbaţi, un german şi un kosovar, sunt suspectaţi de faptul că aveau cunoștință de planul atacului în urma căruia patru persoane au fost ucise de către un simpatizant al grupării Statul Islamic (SI) în centrul capitalei austriece, la 2 noiembrie, precizează într-un comunicat Parchetul din Karlsruhe.

La percheziţii au luat parte forţe speciale, în staţiunile Osnabrück (vest) şi Kassel (centru).

Suspecţii „se aflau în contact strâns” cu autorul atentatului „pe reţele de socializare”, precizează parchetul, adăugând că aceştia s-au dus „la Viena pentru a-l vizita [pe atacator] câteva zile în iulie 2020 şi au petrecut noaptea în apartamentul acestuia, în care s-au întâlnit cu alte persoane din mişcarea islamistă din Austria şi Elveţia”.

Atacatorul de la Viena, Kujtim Fejzulai, un austriac în vârstă de 20 de ani ai cărui părinţi erau originari din Macedonia de Nord, era cunoscut poliţiei după ce a încercat să intre în rândul combatanţilor jihadişti în Siria.

El a fost ucis de poliţie la locul atacului.

Convingeri islamice radicale

Gruparea Statul Islamic a revendicat atentatul de la Viena, soldat de asemenea cu numeroşi răniţi.

Cu puţin timp înaintea întâlnirii de la Viena, în iulie, Kujtim Fejzulai a achiziţionat o puşcă, pe care a folosit-o în atentat.

Profilul ADN al participanţilor la întâlnirea de la Viena „a fost găsit pe arme folosite în atentat şi pe inelul purtat de asasin în timpul crimei”, potrivit Parchetului din Karlsruhe, competent în dosare teroriste.

„Din cauza relaţiei lor personale strânse cu asasinul şi a convingerilor lor islamice radicale comune, cei doi inculpaţi au considerat drept posibil” faptul ca Kujtim Fejzulai să-şi pună în aplicare planul atentatului despre care le-a vorbit unor terţi.

Justiţia germană îi acuză pe cei doi bărbaţi de faptul că nu l-au denunţat autorităţilor. Ei au început, „chiar înainte de lansarea atacului, să-şi ascundă legăturile (cu atacatorul), ştergând conţinutul comunicaţiilor de pe telefoanele mobile şi profilurile pe reţele de socializare”.

Citește și: