Un tribunal din Belarus l-a condamnat marţi pe Viktor Babarîko, unul dintre cei mai puternici rivali ai preşedintelui Alexandr Lukaşenko, la 14 ani de închisoare pentru corupţie, transmit agențiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Viktor Babariko Foto: Ramil Nasibulin / TASS / Profimedia Images

Înaintea şedinţei în care a fost anunţată decizia judecătorilor, avocaţii lui Babarîko au declarat că acuzaţiile împotriva clientului lor au fost fabricate în scopul zădărnicirii ambiţiilor lui politice.

Fost şef al Belgazprombank, Viktor Babarîko (57 de ani) intenţiona să se prezinte la alegerile prezidenţiale din august 2020, dar a fost arestat cu câteva săptămâni înainte de scrutin.

Procurorii ceruseră o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru Babarîko, care îşi susţine nevinovăţia.

„Este o sentință nebunească pentru un bărbat care a decis să intre în politică și a devenit unul dintre liderii care au trezit țara dintr-un somn profund”, a declarat Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției bieloruse aflată în exil.

„Regimul face tot ce îi stă în puteri să ucidă orice gând care seamănă câtuși de puțin cu încrederea și speranța. Însă pentru Viktor - ca și pentru miile de persoane nevinovate aflate în închisoare - ceea ce contează cel mai mult este speranța din inimile noastre”, a mai afirmat aceasta cu privire la condamnarea lui Babarîko.

Ambasada Statelor Unite de la Minsk a criticat la rândul ei condamnarea, notând pe Twitter că „regimul Lukașenko va face orice pentru a se menține la putere” și catalogând procesul ca fiind unul de fațadă.

Arestarea lui Babarîko în iunie 2020 a făcut ca echipele de campanie ale diferiţilor critici ai regimului să-şi unească eforturile şi să o susţină pe Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ - un cunoscut blogger - fusese şi el arestat.

Serghei Tihanovski se află şi astăzi în închisoare, iar soţia sa cu cei doi copii mici ai lor trăiesc în exil.

Anunţul realegerii lui Aleksandr Lukaşenko a declanşat o mişcare de protest, care a scos în stradă timp de mai multe luni zeci de mii de oameni, însă a fost reprimată cu brutalitate de către regim.

Citește și: