Președintele rus Vladimir Putin știe că summitul de miercuri cu omologul său american Joe Biden nu va fi un eveniment cordial dat fiind faptul că relațiile dintre Moscova și Washington au ajuns în cel mai tensionat punct de după încheierea Războiului Rece, scrie NBC News.

Vladimir Putin la summitul de la GenevaFoto: Mikhail Metzel / Sputnik / Profimedia

Însă Putin și-a atins deja cel mai probabil obiectivul principal în secunda în care el și Biden au dat mâna, afirmă unii experți.

Pentru președintele rus doar invitația la un summit de o asemenea anvergură cu cel mai puternic lider din lume creează aparența unui statut de superputere pentru Rusia, o țară care în realitate are o economie mai mică decât a Canadei sau Italiei.

Putin vrea să lase impresia că „El și Biden sunt egali, că Rusia și America sunt pe picior de egalitate și că Rusia nu poate fi, după cum ar zice Putin, comandată de ici-colo de Statele Unite”, afirmă James Nixey, director al programelor Rusia-Eurasia și Europa de la Chatham House, un think tank din Londra.

„Ce vrea Putin de la acest summit? Vrea recunoașterea faptului că Rusia este un actor major pe scena globală și reluarea discuțiilor privind stabilitatea strategică”, adaugă Nixey.

Puțini analiști se așteaptă la prea multe amabilități între cei doi președinți. La o întâlnire din 2011, când Biden era vicepreședinte și Putin prim-ministru, americanul i-a zis că „nu cred că ai suflet”, după cum a relatat ulterior într-un interviu acordat revistei New Yorker.

În luna martie, Biden, acum președinte, răspunea că Putin este un „criminal” la o întrebare a prezentatorului american George Stephanopoulos după ce serviciile de informații americane s-au declarat încrezătoare că otrăvirea disidentului rus Alexei Navalnîi a fost realizată de FSB, serviciul secret rus.

În timpul unui interviu acordat NBC News cu câteva zile înaintea summitului Putin a negat orice implicare în tentativa de asasinare a lui Navalnîi și a persiflat comentariul lui Biden ca fiind „comportament macho” specific Hollywoodului.

„De-a lungul mandatului meu m-am obișnuit cu atacuri din toate unghiurile și zonele sub tot felul de pretexte și motive de diferite calibre și intensități și niciunul nu mă mai surprinde”, a declarat Putin.

Însă unii observatori au observat un limbaj mai puțin vehement din partea Casei Albe în ultimele săptămâni, mai ales după că administrația lui Biden a anunțat că va renunța la sancțiunile împotriva companiei care construiește ultima porțiune a controversatului gazoduct Nord Stream 2.

Este de asemenea notabil că summitul de 4-5 ore nu se va încheia cu o conferință de presă comună a celor doi lideri.

„Cred că asta se datorează faptului că jurnaliștii l-ar fi întrebat pe Biden, în fața lui Putin, dacă încă crede că Putin este un criminal, cum a spus în urmă cu trei luni”, afirmă Nixey.

„Ar fi fost stingher pentru amândoi”, adaugă analistul.

Pe același subiect: