O căpetenie din Zimbabwe i-a ordonat văduvei lui Robert Mugabe să plătească 5 vaci și o capră pentru încălcarea riturilor funerare tradiționale și a dispus exhumarea fostului dictator, relatează CNN.

Grace Mugabe a fost amendata cu 5 vaci si o capra de o capetenie din ZimbabweFoto: Zinyange Auntony / AFP / Profimedia Images

Mugabe, care a fost înlăturat de la putere de puciul în urma căruia Emmerson Mnangagwa a fost proclamat președinte în noiembrie 2017, a fost îngropat în 2019 în curtea locuinței familiei din satul său natal Kutama, după săptămâni de dispute cu guvernul privind locul de odihnă final al fostului dictator.

Însă o căpetenie tradițională din districtul Zvimba ce include satul Kutama a afirmat că a primit o plângere de la un membru al clanului lui Mugabe privind modul de înhumare al acestuia.

După ce a prezidat asupra unui tribunal sătesc joia trecută, căpetenia a găsit-o vinovată luni pe Grace Mugabe de încălcarea normelor tradiționale prin îngroparea soțului ei în curtea locuinței familiei.

Fosta prima doamnă, care nu a participat la proces, a fost amendată cu 5 vaci și o capră.

„Le dau puteri celor cărora le este permis de lege să exhumeze rămășițele răposatului Robert Mugabe din Kutama și să le reîngroape la Cimitirul Național al Eroilor din Harare”, a proclamat căpetenia în hotărârea sa.

Un purtător de cuvânt al familiei a respins imediat decizia, afirmând că „el (căpetenia) nu are jurisdicție asupra Kutuma. Și chiar dacă hotărârea ar fi fost luată de căpetenia corectă, am fi făcut apel”, a declarat acesta pentru Reuters.

Căpeteniile din Zimbabwe au jurisdicție asupra supușilor locali însă este extrem de rar ca acestea să ordone familiilor exhumarea în vederea reîngropării.

Ordinul căpeteniei va reaprinde probabil disputa privind locul de odihnă al fostului dictator.

Mnangagwa susținuse înhumarea acestuia la momumentul pentru eroii de război din capitala Harare însă familia lui Mugabe a refuzat, spunând că acesta și-a exprimat teama că persoanele care l-au înlăturat de la putere i-ar putea folosi unele organe într-un ritual tradițional.

REFERINȚĂ: