Redactorul-şef al agenției de știri Associated Press vrea o anchetă independentă cu privire la atacul cu bombă asupra clădirii din Gaza care găzduia sediul companiei de știri pe care o conduce, dar și redacția Al Jazeera, relatează Reuters.

Cladirea care se prabuseste (screenshot)Foto: Hotnews

Sally Buzbee, redactorul șef al Associated Press, a spus că organizația sa încă nu a văzut nicio dovadă de la oficialii israelieni care să justifice bombardamentul, care a dus, sâmbătă, la prăbușirea clădirii de 12 etaje al-Jalaa.

Oficialii israelieni au spus că au atacat clădirea pentru că serviciile secrete ale Hamas aveau un birou în acea clădire.

”Am auzit că israelienii au dovadă”, a spus ea la CNN. ”Nu știm ce este acea dovadă. Credem că este potrivit în acest punct să fie o anchetă independentă cu privire la ce s-a întâmplat ieri”.

Israelienii au avertizat dinainte civilii din clădire, permițându-le să iasă înainte ca rachetele să distrugă clădirea.

Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a spus duminică la CBS că a existat „un birou de informații pentru organizația teroristă palestiniană găzduit în clădirea respectivă care planifică și organizează atacuri teroriste împotriva civililor israelieni, deci este o țintă perfect legitimă. "

Buzbee a declarat pentru CNN că, deși jurnaliștii ei nu au fost răniți și acum funcționează din birourile agenției France-Presse din Gaza, atacul a distrus un nod critic pentru strângerea de știri din teritoriu.

"Nu luăm partea nimănui în conflictul actual", a spus ea. "Dar suntem în favoarea (...) protejării dreptului lumii de a ști ce se întâmplă în acest conflict sau în orice conflict. Acesta este un subiect important și, din cauza acțiunilor de ieri, lumea va ști mai puțin. "

Citește și:Conflictul Israel-Palestina. Peste 40 de morți în Gaza, printre care și copii, cel mai grav bilanț zilnic de la debutul violențelor / Armata israeliană: Decesele civililor sunt neintenționate VIDEO UPDATE