Un incendiu, vizibil pe mai mult de doi kilometri în jur, a izbucnit luni seara în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim, al treilea cel mai sfânt loc al Islamului unde mii de credincioși au fost prezenți la rugăciune, seara, potrivit jurnaliștilor AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cauza acestui incendiu nu a fost imediat cunoscută. Luni, ciocnirile dintre protestatarii palestinieni și poliția israeliană au lăsat peste 300 de răniți pe Esplanada Moscheii, numită Muntele Templului de către evrei.

Protestatarii palestinieni au aruncat cu pietre, iar poliția israeliană a folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc în timpul noilor confruntări din fața moscheei Al-Aqsa din Ierusalim, în timp ce Israelul aniversează capturarea unor părți ale orașului în războiul arabo-israelian din 1967, relatează Reuters.

Societatea Palestiniană Semiluna Roșie a declarat că cel puțin 305 de palestinieni au fost răniți în urma violenței, iar 228 dintre ei au fost duși la spital. Mai mulți dintre palestinieni se aflau în stare critică, iar polițiștii au declarat că 21 de ofițeri au fost răniți.