Rusia a anunțat că își retrage trupele de la granița cu Ucraina

de S.J.     HotNews.ro
Joi, 22 aprilie 2021, 15:11 Actualitate | Internaţional


Soldati rusi
Foto: Kirill Kukhmar / TASS / Profimedia
Rusia a anunțat joi că își va retrage trupele din apropierea graniței cu Ucraina și Crimeea, considerând finalizate exercițiile militare pe care le-a desfășurat în zonă, relatează Euronews.

„Trupele și-au demonstrat abilitatea de a asigura o apărare de încredere a țării. Așadar am decis să închei inspectarea activităților din districtele militare din sud și vest” din vecinătatea Ucrainei, a declarat ministrul rus al apărării Serghei Șoigu într-un comunicat de presă.

Acesta a precizat că trupele se vor întoarce la bazele lor până pe 1 mai, nefiind însă clar dacă ordinul vizează toate trupele masate de Rusia la granița sa cu Ucraina în ultima lună, potrivit Reuters.

Josep Borrell, diplomatul șef al Uniunii Europene a declarat luni că Rusia a transferat în jur de 100.000 de soldați în apropierea graniței sale sudice.

Joi dimineață, ministrul de externe ucrainean a făcut apel la aliații occidentali să arate că sunt pregătiți să pedepsească Moscova cu noi sancțiuni, inclusiv cu excluderea Rusiei din sistemul global de plăți bancare SWIFT, pentru a descuraja Kremlinul să recurgă la și mai multe forțe militare.

Serviciul federal de securitate din Rusia a anunțat că a arestat joi, în Crimeea, un bărbat suspectat de trădare, ce ar fi furnizat Ucrainei informații secrete despre flota din Marea Neagră.

Președintele Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul să nu treacă peste „liniile roșii” ale Rusiei, spunând că Moscova va răspunde rapid și dur la orice provocări, astfel încât cei care le-au făcut își vor regreta acțiunile.

​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski promulgase cu o zi în urmă o lege ce permite convocarea rezerviştilor pentru serviciul militar fără a decreta mobilizarea.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de intensificarea ciocnirilor în Donbas, unde trupe ucrainene luptă cu separatişti sprijiniţi de Rusia, într-un conflict despre care Ucraina afirmă că s-a soldat cu 14.000 de morţi începând din 2014.

Ucraina, aliaţii săi occidentali şi NATO au acuzat Rusia de masare 'provocatoare' de trupe la frontiera estică a Ucrainei şi în Crimeea. La rândul său, Rusia a denunţat 'activitatea provocatoare' a Statelor Unite şi NATO în regiunea Mării Negre.

Știre în curs de actualizare.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19299 vizualizari

  • -27 (61 voturi)    
    Hait! (Joi, 22 aprilie 2021, 15:14)

    Mazeta [utilizator]

    Ruși s-au speriat de declarația lui Iohannis. Fug cu coada între picioare.
    • -6 (20 voturi)    
      A fost un test, cu evaluari strategice si tactice (Joi, 22 aprilie 2021, 16:56)

      animatron [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Tactic, rusii au demonstrat ca pot masa rapid 100.000 de soldati inarmati masiv si pregatiti sa intre in Ucraina.
      In timp ce Occidentul a raspuns cu un "foc sustinut" de declaratii, "sanctiuni" si articole de presa.

      Pe harta statului major rus, Ucraina a fost ocupata si dezmembrata inainte sa ajunga vreun tanc NATO prin zona.

      Evident, nu stim cat vor retrage rusii din soldati si echipamente, nici cat timp le va lua in realitate si ce scenarii mai ruleaza.

      Strategic, Rusia a facut o imensa demonstratie de forta care efectiv a speriat si agitat toate capitalele occidentale si l-a obligat pe Biden sa ii telefoneze lui Putin (si nu invers) pentru a-l ruga sa vina la o intalnire. Putin l-a refuzat.

      Regimul autocrat de la Moscova vrea sa demonstreze regimului "socialist democratic" de la Washington ca USA nu are incotro si e fortata sa discute direct si fara nici o conditie despre soarta unor tari ca Ucraina.

      Crimeea si estul Ucrainei au fost ocupate tot in timpul unei administratii americane de stanga, a lui Obama, e mai usor pentru ca Partidul (socialist) Democrat american e interesat mai mult de clientela politica din interior decat de aliati.

      Ori regimul Biden, fiind instalat de oligarhia globalista pentru a-i servi scopurile, a si declarat ca nu vrea razboi si confruntare, ci cooperare "multilaterala", in clar un excelent instrument pt Rusia si China care intotdeauna profita de genul asta de prostie "diplomatica".

      UE este profund dezbinata cu privire la eventuala sustinere militara a Ucrainei si la politica fata de Rusia si China, interesele sunt foarte divergente si uneori chiar contrare cu USA (vezi Nord Stream).

      Deocamdata, regimul Biden nu a reusit sa demonstreze ca are alte idei mai bune decat presedintele Trump, cel care a stabilit liniile de forta contra Chinei si a Rusiei fara sa se bazeze pe alde Germania sau Franta, tari mult prea amicale cu Moscova si Beijing-ul.
      • +7 (15 voturi)    
        Ba,animatroane,compara bugetele (Joi, 22 aprilie 2021, 20:21)

        persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui animatron

        USA vs CCCP ,destinate armatei
        SUA 716,0 mlrd. de dolari in 2019 (în 2018 - 647 miliarde de dolari pentru armată)
        Rusia 44,0 mlrd. de dolari 2019(în 2018 - 76,6 miliarde de dolari).
        Cam rupti in tur, mujicii fata de americani.
      • 0 (12 voturi)    
        Partial corect (Joi, 22 aprilie 2021, 22:37)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui animatron

        Ucraina, desi sustinuta de UE, NATO si SUA, nu e membra in nici una dintre organizatii, asa ca formal, si daca Rusia decide sa invadeze Ucraina, UE, NATO sau SUA n-au cum sa intervina militar. Situatia se schimba daca Rusia decide sa invadeze un stat membru - in cazul ala, acuma ca nu mai e o maimuta sef la Washington, reactia NATO va fi instantanee.

        Rusia se bazeaza pe oameni multi si tancuri. Prima reactie a NATO, in cazul unui conflict militar clasic, ar fi cu aviatie, rachete si sateliti. Astea toate de obicei pornesc de la sute de kilometri din spatele frontierei/frontului. Asa ca NATO nu va masa niciodata nici macar zeci de mii de oameni pe-o granita. Va ridica doar nivelul de alerta al bazelor militare din zona, eventual va incepe sa mute mai multa aviatie si forte navale spre zona de potential conflict.

        Ce-a facut Rusia a fost doar o noua provocare. Care-a informat si mai precis occidentul asupra capacitatilor militare ale Rusiei. Strategic, e o greseala sa faci o demonstratie de forte atunci cand n-ai de gand sa folosesti forta, mai ales cand stii ca adversarul ti-e superior. Superioritatea occidentului e data de tehnologie.

        Ce-a facut Putin a fost spectacol pentru politica interna, nu pentru occident. Fara sustinerea populatiei, Putin e mort. Populatia, in Rusia, e in majoritate solida, chiar daca nu integral, sau macar intr-o majoritate covarsitoare, slab informata si slab educata, si pune botu' la Putin impuscand un tigru siberian, Putin calare la bustu' gol, Putin acumuland trupe pe granita ucraineana. Toate-s chestii de-aceeasi factura.

        UE a manifestat intr-adevar pentru o vreme scurta o anumita deschidere fata de China. Vremea aia a trecut. Fata de Rusia UE inca are o anumita vulnerabilitate - resursele naturale. Da' si aia trece, pe masura ce energiile regenerabile si rutele de transport alternative din alte parti de lume (in mod specific Asia centrala) se dezvolta.
        • +2 (12 voturi)    
          Alta viziune (Vineri, 23 aprilie 2021, 0:12)

          Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

          Sunt de parere ca rusii nu sunt atat de in spate dpdv militar cand ii comparam cu americanii. Au adus in Crimeea sistemele Iskander M si S400, care in teorie pot pune probleme URIASE navelor si avioanelor inamice. Celor care imi spun ca aceste sisteme sunt tinere si netestate in lupta, le raspund ca au dreptate, insa nici navele si avioanele moderne ale NATO nu au avut din fericire ptr.ele astfel de adeversari. Merita citite opiniile analistilor militari occidentali despre cele doua sisteme. Capacitatile clamate ale lui S400 si ale radarului care il insoteste reprezinta in opinia mea un motiv real de ingrijorare inclusiv pentru avioanele de tip F22 si F35. Bine, americanii oricum nu le ar fi adus pentru Ucraina.

          Da, a fost o demonstratie de forta ptr a-i convinge pe americani sa recheme cele doua nave si sa i asigure pe ucraineni ca este groasa daca,ataca Donbassul.

          Putin a fost reales in 2020; rusii tocmai ce au votat modificarea Constituției in favoarea lui Putin. Nu cred ca la parlamentarele de anul asta partidul lui va avea vreo problema. Desfasurarea de trupe nu a fost deloc ptr electoratul rus. Putin i-a castigat de mult timp. Initial Occidentul nu a luat in serios desfășurarea facuta de rusi. Cand au inteles in sfarsit cum sta treaba, au inceput sa-i contacteze pe rusi ptr detensionarea situatiei. Nu ne uitam la aceleasi stiri?

          Nu-i mai subestimati pe rusi. In opinia mea, sunt multi, DETERMINATI in chestiunea Donbass, Belarus si Ucraina (linia roșie), iar la varf (in cercetare/armata/servicii) au "scule". Romanii inca mai cred teoria cu rusul betiv, incult si in general un tip animalic. Da, sunt astfel de specimene la periferia societatii ruse, dar doar acolo. Altfel, nimic mai fals in opinia mea, iar chestiunea de acum cu Donbass a mai clarificat unele aspecte ptr.cine stie sa le citească.
          • +2 (8 voturi)    
            Sa intekegem .. (Vineri, 23 aprilie 2021, 4:26)

            Alius [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

            ...ca rusii au facut o "demonstratie de forta ptr a-i convinge pe americani sa recheme cele doua nave...". Ai naibii rusii astia pot sa prevada viitorul: deci fac demonstratia de forta prevaznd ca americanii vor sa trimita navele ca urmare a .. demonstratiilor de forta. Curata logica!

            Ce vedem mai departe la faimosul analist militar Popescul:

            "Occidentul nu a luat in serios desfășurarea facuta de rusi. Cand au inteles in sfarsit cum sta treaba, au inceput sa-i contacteze pe rusi ptr detensionarea situatiei". Da domnule, nu a luat in serios niciodata si a facut tot posibilul sa nu ia in serios desfasurarea de trupe, sa nu-l supere pe Putin. Ucrainieii au vazut clar inca o data ca pe domnul Occident il dorea undeva de Ucraina si o lasa prada lu' nea Putin in orice moment al istoriei care apare. De altfel darzenia, vigoarea si vitejia Occidentului s-au vazut de neumarate ori, ultima oara chiar in Turcia. Cand s-a incruntat Occidentul la nea Erdogan, sultanul a facut pipilca pe el de frica.

            Occidentul tot timpul ii contacteaza pe Putin si Erdogan si .. se comparta ca si domnul Iohannis: "urmarim indeaproape" si "suntem pe faza". Cu absolut nimic nu a fost ajutata Ucraina de catre Occident. Occidentul e zero in fata lui Putin, care l-a tavalit pe Occident cand si cum a vrut el. Asa ca asta cu "Occidentul care nu a luat in serios la inceput.." sunt doar cuvinte de umplutura ca sa para comentariul ca e lung si ca zice ceva. Da, este lung, dar nu zice nimic.
            • +1 (7 voturi)    
              Mai priveste o data (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:01)

              Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Alius

              Mai priveste o data cronologia evnimentelor de acum. Mai intai ucrainenii si-au masat trupe la linia frontului; dupa aceea americanii au ceur aprobarea Turciei pentru ca doua nave de lupta sa treaca prin Bosfor si ulterior rusii au inceput sa aduca zeci de mii de Soldati la granita cu Ucraina. Prin urmare, rusii n-au citit in stele, ci doar s-au uitat pe datele din teren.
              • +2 (2 voturi)    
                stai putin sa traduc ce zici tu (Vineri, 23 aprilie 2021, 19:43)

                stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

                Deci ucrainienii si-au masat trupe la granite ilegale facute de rusi in interiorul tarii lor?
                Si americanii au vrut sa trimita doua nave care sa demonstreze ca Marea Neagra (cu marea Azov cu tot) nu este lac intern rusesc?
                Mai sa fie! Pai erau motive suficiente pentru ca mujicii sa faca pe interlopii zonei!
    • +5 (13 voturi)    
      + vs - (Joi, 22 aprilie 2021, 18:17)

      A.S [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      @Mazeta, tu şi când eşti funny iţi iei minusuri :-).

      Serios vorbind, acum cred că ţi-ai luat minus pentru că nu ai articulat bine cuvântul "ruşi".

      - no more comment :-) -
      • +6 (14 voturi)    
        Exact :)) (Joi, 22 aprilie 2021, 19:47)

        jak__ [utilizator] i-a raspuns lui A.S

        Uneori scrie bine, depinde de cine e la munca pe contul respectiv.
        • 0 (6 voturi)    
          Gresit! (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:09)

          Emiliom [utilizator] i-a raspuns lui jak__

          Depinde de cantitatea de vodca ingerata in timpul serviciului si de calitatea pufoaicei din care a fost facuta.
  • -24 (50 voturi)    
    Hehe (Joi, 22 aprilie 2021, 15:17)

    sentenced [utilizator]

    S-au speriat cand au auzit ca a convocat Iohannis CSAT.
  • +22 (38 voturi)    
    Le retrage unde? (Joi, 22 aprilie 2021, 15:18)

    denvarel [utilizator]

    În Ukraina?
    • -3 (3 voturi)    
      Au de unde alege ... (Vineri, 23 aprilie 2021, 6:15)

      CipE [utilizator] i-a raspuns lui denvarel

      Pot opta pentru Ucraina, Moldova (spre Transnistria), Georgia sau tarile baltice.
  • +15 (31 voturi)    
    Aparare? (Joi, 22 aprilie 2021, 15:21)

    CptPopa [utilizator]

    Aparare contra cui? A zis occidentul ca vrea glodul rusesc? Sa-si faca zid si sa ramana acolo.
  • +7 (31 voturi)    
    Aveam (Joi, 22 aprilie 2021, 15:22)

    Ben-Zen [utilizator]

    inima cat un purice de frica sa nu cumva Rusii sa fie invadati/ocupati de Ukraineeni... pfff... am rasuflat usurat.
  • +17 (33 voturi)    
    Ar trebui si NATO (Joi, 22 aprilie 2021, 15:23)

    rov [utilizator]

    Sa faca un exercitiu cu 100.000 de soldati in tarile Baltice asa in oglinda...
    • -21 (37 voturi)    
      de ce? (Joi, 22 aprilie 2021, 16:40)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui rov

      au facut rusii manevre la granita NATO? sau, mai nou, banditii de la Kiev sunt aliatii nostri?
      • +1 (9 voturi)    
        defineste nostri ... (Joi, 22 aprilie 2021, 17:21)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        care-s ai tai?
      • +3 (9 voturi)    
        aliatii tai sigur nu sunt (Joi, 22 aprilie 2021, 17:32)

        Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        .
      • +5 (13 voturi)    
        voi (Joi, 22 aprilie 2021, 17:42)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        rușii nu aveți cum să aveți aliați. Toți vă sunt dușmani.
    • -2 (4 voturi)    
      În oglindă s-a făcut şi războiul rece (Joi, 22 aprilie 2021, 19:52)

      A.S [utilizator] i-a raspuns lui rov

      Nu mai bine ăia 100.000 să fie dispuşi în Bucovina de nord şi ţinutul Herţei? ...

      ...aşa cu trecere prin România către Cernăuţi....
    • +1 (5 voturi)    
      N-ar avea nici un sens (Joi, 22 aprilie 2021, 22:45)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui rov

      NATO face exercitii ca sa isi imbunatateasca capacitatea operationala, nu ca demonstratie politica.

      Ce zice Sun Tzu: cand esti slab, tre' sa te comporti ca si cand ai fi super-tare, si cand esti tare, sa stai in banca ta pana cand chiar te-ai hotarat sa lovesti - si atunci lovesti de sa nu mai creasca nici iarba unde lovesti. Cam asta-i ce fac Rusia si NATO.

      In conditiile astea, cam care-ar fi rostul unui exercitiu militar replica? NATO oricum face exercitii militare in Europa, conform unui calendar anuntat cu mult inainte, in locatii tot asa, anuntate din timp, si fara sa se sinchiseasca de ce crede Rusia. Face exercitii inclusiv in Marea Neagra, unde mentine o prezenta navala permanenta, si peste care patruleaza aerian tot permanent.

      Exista voci in NATO care considera ca e nevoie de-o fortificare a granitei de sud-est a blocului in Europa - adica Romania, Bulgaria, Turcia si Marea Neagra - si in general a flancului estic - adica in plus si Polonia si tarile baltice - toate, nu numa' alea trei mici ex-sovietice. Nu-s militar, si s-ar putea sa aibe dreptate. Da' NATO, indiferent de demonstratiile Rusiei, nu e in nici un fel descoperita pe partea aia de granita.
  • -6 (26 voturi)    
    s-au speriat ca vin americanii (Joi, 22 aprilie 2021, 15:24)

    liviu_ [utilizator]

    s-a terminat exercitiul ahahahaha

    in fine... sa plece...

    sau poate s-au speriat de convocarea CSAT?! loool
  • -16 (22 voturi)    
    pai (Joi, 22 aprilie 2021, 15:32)

    Point [utilizator]

    cand a auzit de iohanu ca-i pe faza,s-a razganditara
    mda,cine dracu-i mai crede pe rusmanci,asta e abureala sa linisteasca porcul in ajunul taierii.
  • -18 (38 voturi)    
    Puțin a vrut o demonstrație de forta (Joi, 22 aprilie 2021, 15:32)

    galeo [utilizator]

    Sa se vadă că rușii nu sunt niște pămpălăi care sa accepte orice presiune și santaj din partea NATO.
    • +8 (22 voturi)    
      si care era santajul si presiunea? (Joi, 22 aprilie 2021, 16:12)

      Crup [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Graiti inaltator, dar pana la urma, care era santajul si presiunea puse de Occident pe Rusia pomenite de dvs? In afara de presiunea ca rusii sa nu mai fure ca niste talhari teritoriile altor tari si sa nu mai ucida mii si mii de civili din teritoriile vizate? Sigur, nu contest ca soldatul rus este brav si poate ucide gospodine si adolescente!
      • -5 (13 voturi)    
        Rusia a demonstrat (Joi, 22 aprilie 2021, 17:12)

        galeo [utilizator] i-a raspuns lui Crup

        Ca teritoriile foste URSS au fost, sunt și vor fi sub influența Rusiei. Rusia nu va ceda aceste teritorii fara lupta occidentului.
        A acceptat intrarea în NATO a României, Poloniei, Țărilor Baltice, dar ce încearcă Occidentul acum, cucerirea Ucrainei nu mai poate fi acceptat. Enough ia enaugh.
        • +1 (7 voturi)    
          pai ia lumineaza-ne profesore! (Joi, 22 aprilie 2021, 22:34)

          gwolf [utilizator] i-a raspuns lui galeo

          parca in Crimeea, a fost organizat un referendum "democratic" sa exprime "vointa poporului" de a se alipi la patria-maica. Ce putin asa sustin sus si tare trompetele kremlineze (sunt si pe aici destule)
          Oare un referendum in Ucraina de a se lipi la NATO nu exprima vointa poporului?
          ce treaba are cu ce doreste Rusia sau nu? suntem golani pana la capat sau nu suntem?
          • +4 (6 voturi)    
            Conditie sine qua non (Vineri, 23 aprilie 2021, 0:23)

            Popescul [utilizator] i-a raspuns lui gwolf

            Da, insa doar daca rusii fac la fel cu Venezuela si Cuba. Oops! Stai ca americanii nu vor nici asa. Sigur ca in alta lume fiecare stat ar fi suveran, dar in vremea noastra niciuna din puteri nu ar vrea ca dusmanul sa fie atat de aproape. Asta o data. A doua faza cu Ucraina ar fi sa intrebam inainte de intrarea in NATO daca nu cumva zonele rusofone ale Ucrainei (Donbass si TOATA Novarossia) nu vor cumva sa se uneasca cu Rusia. Si ce ramane n-are decat sa intre in NATO, daca e primita. Asta ar inseamna cel mai probabil ca la un astfel de referendum Ucraina ar pierde TOT litoralul Marii Negre, inclusiv Odessa si gura de varsare a Nistrului. Asa am fi golani pana la capat. De ce sa obligi un grup etnic sa intre intr-o alianta catre care "nu-i traga ața"? Dar totul pasnic, civilizat, ca in Kossovo si Scotia ;)
            • -1 (5 voturi)    
              ce sa faca rusii? (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:14)

              gwolf [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

              ce povesti cu pesti balmajesti acolo? ce anume sa faca rusii in Venezuela si Cuba? referendum de aderare la ce... la URSS 2.0 sau ce, ca nu inteleg?
              si daca, prin absurdul absurdurilor ar fi posibil asa ceva, cam ce crezi tu ca ar iesi la votul ala? Ca populatia va vota intrarea intr-un bloc militar contra SUA, care sunt la 2 pasi de ei ???
              WOW my friend esti in bula ta, pierduta in spatiu!
              Tu crezi ca kremlinezii au forta de seductie asupra populatiei acelor state? Rusia nu mai are influenta nici in Siberia! mai au doar ciomagul. Kremlinezii se imprietesc cu alti dictatori si regimuri feudale care le seamana in chip si obiceiuri, dar populatiile nu exista in ecuatiile astea. si nici referendumul.
              Replica asta este in topul celor mai tampite pe care le-ai aruncat pe aici.

              2. ti-am mai spus sa nu mai ridici la rang de certitudine dezinformarea ta din manual. Nu exista vointa a minoritatilor sau etniilor care sa modifice granite statale. Aia se numeste invazie sau razboi. Nu intrebi "zonele rusofone" ale Ucrainei, intrebi Ucraina toata, PUNCT! si majoritatea decide. daca vrea NATO sau sa se uneasca cu Rusia.

              3. nu stiu ce reprezinta "novarossia", am auzit de Atlantida mai degraba dar e domeniul fictiunii, nu stiu ce cauta in comentariile de aici.
        • -1 (7 voturi)    
          Rusia, daca insista, ... (Joi, 22 aprilie 2021, 22:50)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui galeo

          ... o sa mai dea o data faliment, exact ca la vremea lu' Gorbaciov. Si-o sa ramana si mai mica si mai prapadita dupa aia.

          Daca Putin ar avea minte si Rusia ar avea o clasa politica responsabila, Rusia ar invata din istorie. Istoric, statele care au devenit dominante pe scena politica internationala au fost intotdeauna state care au fost in stare sa dezvolte o economie puternica. Mai ales in epoca moderna, economia puternica e asociata cu un sistem de invatamant solid, la toate nivelele, de la scoala primara pana la facultate, de la facultate la scoala profesionala, si cu un sistem legal solid, in care mersul afacerilor sa fie predictibil. Rusia nu investeste nici macar o copeica in directiile astea doua. Aia n-are cum sa duca la alt rezultat decat cand au incercat prima data sa se umfle ca broasca din fabula, ca sa-l concureze pe bou.
          • +2 (2 voturi)    
            ai zis- o cu scoala (Vineri, 23 aprilie 2021, 21:36)

            credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

            au rusii scoala de matematica,scoala tehnica de nu are aprope nimeni!dar,daca nu e cu stelute,facultatea e in urna a treia!
            Putin le-a redat demnitatea de rus,ajunsese rau cu betivul yeltan!
            am fost la mare acum 2 ani in Turcia,plin de rusi,turcul incerca sa ma pacaleasca cu spalaturi turcesti de wiski,fara sa ma cunoasca,i-a zis rusul ceva si a scos ce trebuia,mi-a facut numai cafea la ibric turcul desi incepuse cu cafea de automat!
            le place mult bautura,dar nu-si beau mintile,sunt chiar placuti si de treraba,toata lumea se uita la ei cand jucau polo cu sarbi!
      • +3 (3 voturi)    
        imi place... (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:05)

        sile1 [utilizator] i-a raspuns lui Crup

        ...comentariul tau.

        Poate-i convingi pe ucraineni sa dea inapoi Romaniei Bucovina si Bugeacul asa ca sa nu mai poata zice nimeni ca si ei,ucrainenii, fura teritorii ca si rusii.
    • +7 (23 voturi)    
      e bine ca nu au fost pampalai... (Joi, 22 aprilie 2021, 16:22)

      florin4u [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      caci un razboi cu NATO ar fi insemnat disparitia Rusiei...
      • +2 (10 voturi)    
        tot acolo se va ajunge pana la urma (Joi, 22 aprilie 2021, 17:38)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        fhurtit in loc sa dezvolte Rusia, isi devoreaza cetatenii si agreseaza vecinii mai mici.
        Sa ai cea mai mare si mai bogata tara din lume si sa traiesti cu gandul la farfuria vecinului...e deja de domeniul medical.
        Sa ramana doar praful de cine a profitat de tezaurul Romaniei!!
      • -3 (9 voturi)    
        Da', sigur (Joi, 22 aprilie 2021, 18:20)

        Popescul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        Da', sigur, doar ca inaintea rusilor si-au retras americanii cele doua nave. In NATO sunt oameni constienti ca nu poate avea loc un razboi cu Rusia. De ce? Pai, sunt cateva mii de motive ;)
      • -2 (10 voturi)    
        disparitia noastra (Joi, 22 aprilie 2021, 18:55)

        credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        a ROmaniei,caci primul lucru care ar fi fost atacat ar fi fos Deveselu si Kogalniceanu,si nu cred ca il atacau cu sabia!
        • -2 (2 voturi)    
          Scrie paruski (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:16)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui credinciosul

          E mai ușor pentru tine
      • +4 (4 voturi)    
        da... (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:19)

        sile1 [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        ...si o data cu disparitia Rusiei ar fi disparut si America si vreo trei sferturi de planeta iar celalalt sfert s-ar fi intors in epoca de piatra.

        Einstein ( ai auzit de el ,nu-i asa ? ) fiind intrebat odata cu ce arme se va purta al treilea razboi mondial a spus :

        -Nu stiu cu ce arme se va duce al treilea razboi mondial dar sunt sigur ca al patrulea se va purta cu bate si cu pietre !

        Ai inteles istetzule ?

        Avem totusi norocul ca mai sunt oameni inteligenti si de o parte si de alta a baricadei si nu numai microcefali care gandesc cu partea posterioara.!
      • +3 (3 voturi)    
        fals (Vineri, 23 aprilie 2021, 13:55)

        gwolf [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        nici macar NATO nu are capacitatea de a genera "disparitia" Rusiei. Nici nu inteleg de fapt la ce se refera afirmatia ta... poporul rus cu e vinovat ?

        NATO are capacitatea (de vointa nu prea mi-e clar mie) sa invinga fortele Fed. Ruse intr-un conflict armat conventional pe teritoriul NATO sau pe teritoriu neutru. Nu vad bine si nu vad rostul unui conflict pe teritoriul rusesc.
        Dar inainte de asta trebuie sa ne intrebam cu totii: suntem noi gata sa mancam paine cu urzici ca sa sustinem un astfel de conflict? ca pe rusi ii cam forteaza kremlinezii sa fie si vor fi...
    • +2 (10 voturi)    
      Si a iesit (Joi, 22 aprilie 2021, 18:22)

      moima [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      o demonstratie de cat de cacaciosi si impotenti sunt de fapt rusii.
      • -2 (8 voturi)    
        Geopolitica (Joi, 22 aprilie 2021, 19:07)

        Popescul [utilizator] i-a raspuns lui moima

        Imi pare rau ca-ti spun, dar nu intelegi geopolitica. Sunt N fatete ale spetei in discutie. Mi-e lene sa scriu din nou si sa explic de ce nu a fost DELOC un esec pentru Rusia modul in care se termina criza din PREZENT. Daca tu vrei sa crezi ca rusii au pierdut in criza asta, e-n regula. Pana la urma, fiecare e liber sa creada ce vrea, dar asta nu inseamna ca are dreptate.
        • 0 (6 voturi)    
          rusii (Vineri, 23 aprilie 2021, 1:26)

          florin4u [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

          sunt vai de steaua lor.nu isi permit un razboi....caci geopolitic...nu se afla unde trebuie.
          • +3 (3 voturi)    
            E-n regula (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:03)

            Popescul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

            E-n regula. E cum spui tu. Nu e ca si cum sunt cu cateva clase peste Ucraina dpdv militar, iar NATO nu ar intra in razboi cu ei pentru Ucraina, dar e OK. Daca tu vrei sa crezi ca rusii sunt vai de Steaua lor, bineS :)
      • +3 (3 voturi)    
        unii din presa americana... (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:45)

        sile1 [utilizator] i-a raspuns lui moima

        ..zic ca de fapt americanii sunt cacaciosii ca au cedat in fata rusilor.

        Ia vezi tu cum zice The National Interest Magazin ca Biden a dat dovada de slabiciune in raport cu Rusia lui Putin.

        Unii zic asa altii zic ca-i altfel.

        Vezi tu asta-i frumusetea libertatii de exprimare si trebuie luata ca atare
  • +11 (33 voturi)    
    asta inseamna ca (Joi, 22 aprilie 2021, 15:46)

    Crup [utilizator]

    Asta inseamna ca americanii, pe canale neoficiale, dar esentiale, le-au transmis rusilor ca daca ataca Ucraina, de data asta se baga mult mai mult decat in trecut. Si nu e vorba de arme atomice sau alte minunatii. N-are SUA nevoie de ameninte cu arme atomice. Pana la urma Statele Unite sunt singura tara din lume de care Rusia, miliar vorbind, chiar are a se teme.
    • +13 (21 voturi)    
      nu chiar (Joi, 22 aprilie 2021, 16:29)

      florin4u [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Rusilor le mai e frica de inca cineva.. de un vecin(si nu e vorba de Ucraina) care e mult mai dezvoltat tehnologic decat ei (din toate privintele...inclusiv militar)...Aia la cat de multi sunt.... si daca ii invadeaza cu furculite ii cuceresc.
      • 0 (8 voturi)    
        *Ăia* nu au furculițe,au doar bețișoare. (Joi, 22 aprilie 2021, 18:55)

        Rescator [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        Nu ar trebui ca UE și NATO să doarmă liniștite.
        URSS 2.0.este campioană mondială la ceeace
        ei numesc MASKIROVKA.Cine știe ce la mai dă
        prin cutia ucrainiană.Oricum ei fabrică arme în
        neștire(vorba lui Hrușciov-ca pe cîrnați),având o
        pasiune morbidă pentru sportul ăsta.Deci ,
        ATENȚIE LA MĂGĂRUȘ!
        • +3 (9 voturi)    
          Si totusi... (Joi, 22 aprilie 2021, 19:09)

          Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

          Si totusi daca vorbim de bugetul militar, SUA are de cateva zeci de ori mai mult decat Rusia... Stiu, ei apara democratia, statul de drept(i). Stiu. Am observat.
          • -2 (6 voturi)    
            si China care are de cateva ori bugetul Rusiei (Vineri, 23 aprilie 2021, 1:34)

            florin4u [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

            ....asadar ia lectii de chineza caci s-ar putea sa te ajute.
        • -2 (6 voturi)    
          Drept e, dar doua chestii (Joi, 22 aprilie 2021, 23:00)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

          Armele in nestire pe care le fabrica rusii sunt ieftineli nu foarte eficiente. Armele pe care-ar trebui sa le fabrice ca sa fie periculosi nu-si permit sa le fabrice in cantitati atat de mari cat sa conteze.

          Ar fi bine sa-si dea seama rusii ca pericolul real, pentru Rusia, nu e occidentul, ci China. Da' deocamdata cel putin rusii dorm pe-o ureche in privinta aia.
  • +7 (17 voturi)    
    Sigur? (Joi, 22 aprilie 2021, 15:52)

    omezu [utilizator]

    Poate le retrag peste granita cu Ucraina cu scuza ca s-au uitat invers la harta.
  • +26 (40 voturi)    
    Manevra tipic ruseasca. (Joi, 22 aprilie 2021, 15:55)

    Cataleya [utilizator]

    Au comasat trupe, iar acum retrag doar 80% din soldati si armament.
    Lumea rasufla usurata.
    Prin toamna mai inventeaza un conflict, mai face un exercitiu, mai trimite inca o "incarcatura" de soldati si armament din care vor retrage iar doar 80%.
    Si face Putin manevrele astea de inca 2-3 ori si la sfarsitul lui 2022, Crimeea si granita cu Ucraina vor fi pline cu zeci de mii de soldati si armament "uitati" de Putin in retragerile sale.
    Metoda e arhicunoscuta, de toata lumea, nu doar de nemernicul de la Kremlin.
    El se crede inteligent dar de fapt e doar un fricos disperat ca ar putea pierde puterea.
    • -12 (26 voturi)    
      Nu pierde timpul... (Joi, 22 aprilie 2021, 16:26)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Nu pierde timpul...da fuguta la Kiev sa te angajeze aia: analist de Ceamurlia...asta nu aveau inca. Da-i in PM pe aia din Texas cu Stratforul lor, scoala de Ceamurlia e cea mai tare!
      • 0 (6 voturi)    
        ... (Joi, 22 aprilie 2021, 17:47)

        tirolez [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        Si-o fi umplut el fata de acid hialuronic sa para tanar, dar timpul nu iarta pe nimeni, lupii tineri stau mereu la panda. Iar el nu a reusit sa-si creeze o dinastie precum familia Kim. Putini dictatori au reusit sa mai fie mana de fier dupa 70 de ani, pana si Castro a acceptat asta, iar Khamenei nu se simte prea bine cu sanatatea.
    • +1 (5 voturi)    
      O fi, da' nu prea conteaza (Joi, 22 aprilie 2021, 23:03)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Forta NATO, si mijloacele prin care va avea loc prima reactie, nu va fi infanterie sau tancuri, ci aviatie, rachete, sateliti, toate integrate. Alea nu se maseaza la granita, ci la macar cateva sute de kilometri distanta.

      Oricum, NATO n-are nici o baza legala sa intervina militar in Ucraina, chiar daca rusii o fac. Ucraina, desi considerata partener, nu e formal membru al aliantei.
  • +13 (25 voturi)    
    Asa face Putin, (Joi, 22 aprilie 2021, 15:57)

    bancher [utilizator]

    Intai incearca marea cu degetul si, daca nu i se opune rezistenta, a doua oara chiar invadeaza. daca i se opune rezistenta, se retrage.
    Oricum, si occidentul si SUA au puternice parghii financiare si economice contra Rusiei. Sa nu uitam ca toate sistemele de plata electronica inter-tari sunt controlate de americani: Visa, master-card, American Express, sistemul de plata SWIFT. Daca occidentul scoate Rusia de pe lista tarilor care pot plati cu aceste mijloace de plata, ii lasa in imposibilitatea de a face plati si incasari internationale. E cea mai mare lovitura pe care o pot da Rusiei, dupa parerea mea.
    • -11 (17 voturi)    
      Da, dar nici ceilalti nu mai primesc bani/marfuri (Joi, 22 aprilie 2021, 16:18)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      Ar fi o arma cu multiple taisuiri.
      Ar pica si economia Germaniei, de exemplu.
      Sau, poate ar face plati cash sau in aur.
      Atunci si-ar pierde bancile comisioanele si lichiditatile.

      S-ar declansa o criza mondiala, intrucit nu toate sumele din conturile din banci au acoperire in moneda tiparita, reala.
      • -2 (8 voturi)    
        Germania n-ar pica (Joi, 22 aprilie 2021, 23:05)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui D-or

        Germania are o economie extrem de solida, si rezerve suficiente cat sa treaca cam peste orice fel de criza. Germania e si constienta de vulnerabilitatile sale, si importanta surselor de energie conventionala (petrol, gaze, carbune) in economia Germaniei scade pe zi ce trece.

        Rusia, in schimb, dac-ar fi taiata de azi pe maine de la economia mondiala, nici macar necesarul de alimente pe termen scurt nu si l-ar mai putea asigura.
        • +2 (8 voturi)    
          Realitate (Vineri, 23 aprilie 2021, 0:36)

          Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

          In realitate dependenta Germaniei de gaze naturale creste de cand sub presiunea Verzilor guvernul Merkel a decis sa inchida toate centralele nucleare ca urmare a Fukushimei. De carbune vor sa scape in mod treptat din pricina normelor de poluare. Prin urmare, gazul este in mod natural o componenta din ce in ce mai importantă ptr nemti si ptr producerea energiei electrice, dar si pentru marea industrie chimica pe care o au (BASF e un gigant).

          Si nu, Rusia nu va fi taiata de la nicio economie mondiala prea curand. Fac afaceri cu toata lumea. Zilele astea le furnizeaza americanilor ultimele motoare RD180 ptr treapta intai a rachetei Atlas V. Tocmai ce expira vechea intelegere. Si asta e doar un exemplu banal. Rusia eate a sasea economie a lumii si a doua a Europei dpdv al PIB exprimat in puterea de cumpărare. Nu stau DELOC rau dpdv economic. Sigur ca se poate mult mai bine, dar na, nu au organizarea nemtilor.
          • -2 (6 voturi)    
            Swift iti spune ceva ? (Vineri, 23 aprilie 2021, 7:17)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

            Un delete al URSS din Swift aduce Evul Mediu la Kremlin
            • +3 (5 voturi)    
              Asta crezi tu (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:44)

              Popescul [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              Asta crezi tu. SWIFT imi spune ceva, dar as remarca doar cateva aspecte:

              - nu e o decizie care poate fi luata doar de americani;
              - merita sa citesti depsre SPFS si platforma de plati MIR, dezvoltate de rusi dupa 2014 ca alternative pentru SWIFT, Visa si Mastercard. O improbabila deconectare de la SWIFT nu ar fi nici pe departe o lovitura monumentala pentru rusi;
              - Iranul a fost deconectat de la SWIFT si nu au ajuns totusi in Evul Mediu;
              - deconectandu-i de la SWIFT ar pierde si Ucrainenii, care au de luat taxe de transit de la rusi. Ar ingreuna orice plata pe care Occidentul o are de incasat de la rusi ;);
              - ar lipsi sistemul SWIFT de un client aflat in top 10 Mondial chiar pentru sistemul respectiv.

              Deci da, am auzit de SWIFT.
              • -5 (5 voturi)    
                URSS a produs pagube umane (Vineri, 23 aprilie 2021, 10:55)

                un domn [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

                Și materiale mult mai consistente in comparație cu al II lea război mondial + cancerul in Istoria Omenirii, asadar, te intreb : Iranul va vinde la URSS ce ? Implicit URSS ce va vinde pacifist Iranului in lipsa Swift ? Nici pe tine nu te mai plătesc in ruble ! Ci in curmale iraniene !
          • 0 (4 voturi)    
            realitatea (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:25)

            gwolf [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

            "Rusia eate a sasea economie a lumii si a doua a Europei dpdv al PIB exprimat in puterea de cumpărare."

            indicatorul este prescurtat GDP (PPP) iar afirmatia de mai sus este de o uluitoare tampenie.

            dpdv al acestui indicator, Rusia este pe locul 50 (!!) mondial si 27 (!) European, putin sub Romania
            • +2 (4 voturi)    
              Sefule (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:06)

              Popescul [utilizator] i-a raspuns lui gwolf

              Sefule, ia uita-te pe PIB in PC ca cifra absoluta, nu pe cap de locuitor! Ce-ti mai place sa le intorci cum vrei tu. Pe cap de locuitor nici China nu sta bine, dar asta nu inseamna ca in realitate nu sunt jupani dpdv economic.

              In cifre absolute Rusia e a doua in Europa si a sasea in lume. Asta e. Ai avut ghinion. Poate data viitoare.
              • -1 (1 vot)    
                per capita este vodka la PIB (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:58)

                un domn [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

                asta, este un indicator Number One in Lume
              • 0 (2 voturi)    
                bai baiatule ! (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:39)

                gwolf [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

                devii penibil, nu-ti mai meriti rublele! am mai scos in evidenta penibili d-astia ca tine cu zecile! iti citesc astia comentariile si te taie de la prima de Paste!

                NU TU afirmi mah mai sus: "dpdv al PIB exprimat in puterea de cumpărare" ??
                acum zici: "uita-te pe PIB in PC ca cifra absoluta, nu pe cap de locuitor" acolo sunt pe locurile 11/5
                cine le intoarce postacule? de ce sa-mi mai bat capul cu tine?
                ce relevanta are aceasta putere economica cand iti vinzi resurse primare ca sa-ti militarizezi tara?
                ce ma intereseaza economia Rusiei in epoca in care oamenii descopera lumea larga iar rusia isi pune rachete la granite si isi face "internetul suveran"?
                ti-am mai zis eu de golanul fara prieteni si gagica dar asta e ! ai avut ghinion.
          • -1 (1 vot)    
            Exporturile Rusiei... . (Vineri, 23 aprilie 2021, 10:31)

            Alius [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

            .. in USA reprezinta 2.5 % din totalul exporturilor Rusiei, iar importurile din USA reprezinta 5.6% din totalul importrilor. Investitille americane in Rusia sunt de 2.9 miliarde USD.


            (Source: Global Trade Atlas; Bank for International Settlements; Bank of Russia.)

            World[21] 93,889,577
            1 United States 22,675,271
            2 China[n 2] 16,642,318
            3 Japan 5,378,136
            4 Germany 4,319,286
            5 United Kingdom 3,124,650
            6 India 3,049,704
            7 France 2,938,271
            8 Italy 2,106,287
            9 Canada 1,883,487
            10 South Korea 1,806,707
            11 Russia 1,710,734
            12 Australia 1,617,543
    • -10 (16 voturi)    
      Si-ar da singuri cu barda-n conturi (Joi, 22 aprilie 2021, 16:27)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      Smecher ministrul ucrainian.
      Ar pune pe butuci si Occidentul si Rusia.
    • +1 (9 voturi)    
      Trenul a plecat din gara (Joi, 22 aprilie 2021, 18:32)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      Trenul deconectarii Rusiei de la SWIFT si de la Visa si Mastercard a plecat din gara. In prezent rusii au introdus un sistem intern, SPFS, care poate inlocui SWIFT. De asemnea, au implementat sistemul de plati MIR. Daca ar fi deconectati de la sistemele occidentale, ar fi la inceput o lovitura, insa nicidecum ceva insurmontabil. Rusii au dezvoltat cele doua sisteme dupa 2014, cand americanii i-au amenintat cu SWIFT.

      Pot incerca sa-i deconecteze. Va pierde si oragnizatia SWIFT avand in vedere ca Rusia e in top 10 utilizatori mondiali. Americanii i-au tot amenintat recent cu n sanctiuni suplimentare. Rezumand, rusii au transmis ca daca Ucraina ataca Donbass, nicio sanctiune din lume nu-i va opri sa atace Ucraina si s-o scoata din joc.

      As zice ca momentan a invins ratiunea.

      Apropo, zilele acestea China si-a lansat RMB virtual, adica moneda nationala, dar in patiul virtual. Rusii au anuntat ca vor face acelasi lucru in 2022. Ei bine asta deschide noi orizonturi pentru tarile care vor sa faca afaceri cu eliminarea dolarului. Sistemul chinez nu implica un sistem bancar, ci un telefon incarcat, o aplicatie dezvoltata de chinezi si semnal pentru telefon. Sigur ca americanii nu vor accepta plati in RMB, dar sistemul nu e gandit pentru piata americana, ci pentru cea chineza. In continuare, statele pot forma intelegeri sa accepte diferite forme de plata, care sa nu implice dolarul. As zice ca suna interesant.
  • +11 (19 voturi)    
    Acum totul este.. (Joi, 22 aprilie 2021, 16:00)

    mdvd [utilizator]

    sa si le retraga in directia corecta in raport cu granita..
  • -10 (26 voturi)    
    rusii continua sa joace sah... (Joi, 22 aprilie 2021, 16:00)

    demaGOGU [utilizator]

    ...problema este ca au in fata un adversar (Occidentul) care nu a depasit nivelul tablelor, sau, cu indulgenta pokerului.
    • +12 (26 voturi)    
      //// (Joi, 22 aprilie 2021, 16:05)

      GemstonePig [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Occidentalii nu au muscat nada nu au raspuns provocarii rusii au cheltuit zeci de milioane de euro pentru parada asta dar e mai frumos sa spunem ca botoxatul pitic asasin e mare jucator de sah.
      • +4 (8 voturi)    
        Piticu' Isi apara palatul de la Marea Neagra (Joi, 22 aprilie 2021, 17:46)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui GemstonePig

        De fapt...
        Ca nu cumva sa se aproprie cineva de haremul lui...
      • 0 (10 voturi)    
        North Stream 2 (Joi, 22 aprilie 2021, 18:53)

        Popescul [utilizator] i-a raspuns lui GemstonePig

        Au cheltuit cu masarea trupelor, dar nu i-a costat chiar o avere, ca banuiesc ca nu a adus trupe din Siberia sau de la Pacific.

        Pe Putin il intereseaza North Stream 2. Prin evitarea ACUM a unui razboi, rusii au evitat suspendarea gazoductului NS2. Prin aceasta conducta va curge valuta forte catre baierele rusilor.

        Acum Occidentul e foarte incantat ca nu e razboi si ca Rusia s-a cumintit, dar in spatele usilor inchise rusii au obtinut niste avantaje:

        - nu a aprut un motiv mai serios pentru suspendarea NS2;
        - cred ca i-au convins in sfarsit pe occidentali ca Acordul de la Minsk mediat de Franta si Germania, chiar trebuie aplicat la virgula;
        - le-a dat cu "sec" celor care au crezut ca pot juca la cacialma in chestiunea Donbass (Ucraina si US). A fost creat un precedent cu masarea trupelor rusesti la granita cu Donbass. Daca ucrainenii vor dori sa atace Donbassul, lumea va sti ce se poate intampla dupa aceea :).

        Parerea mea.
        • 0 (4 voturi)    
          voi rusii ati devenit foarte haiosi (Vineri, 23 aprilie 2021, 0:45)

          Ahha [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

          cu naivitatea voastra primitiva prin care va ridicati singuri la fileu, radeti singuri de glumele voastre si va autoexcitati de propria ingeniozitate, iscusinta, sau maiestrie. Adica traiti in lumea voastra idealizata prin spalarea de creiere si propaganda, in care va inchipuiti ca voi sunteti buricul pamantului, strategii strategilor, iar restul sunt naivi care nu gandesc, nu inteleg, nu anticipeaza. Partea buna e ca tocmai aceasta ruptura de realitate va va fi fatala :)
          • 0 (4 voturi)    
            Rusia nu mai e o superputere...oare a fost? (Vineri, 23 aprilie 2021, 1:51)

            florin4u [utilizator] i-a raspuns lui Ahha

            O tara cu pib-ul Spaniei sa se creada superputere....Europa e la secole distanta de Rusia....dar probabil dupa ce vor fi ocupati de chinezi se vor mai ridica si ei.
            • +1 (3 voturi)    
              PIB E CIFRA DE AFACERI (Vineri, 23 aprilie 2021, 8:10)

              credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

              daca tu ai cifra de afacetii 1000 lei si pierdere 100 lei in cazul Spaniei si 80 lei in cazul RO esti....fiul ploii!
              daca maine nu te mai imprumuti,cifra scade poate la o treime!
              daca tu cumperi fierul cu 0.8 $ iar rusul cu 0.2$,gazul la sfert,atunci se schimba povestea la 180 grade!
              inafara de Germania ,Olanda si nordici,totul e pe credit,pe consum,adica daca stranuta creditorii,te apuca pneumonia!
              uita-te la pretul materiilor prime,sa vezi explozie a preturilor si ghici cine are din belsug?
              Aia cu PIB mic,tare greu le este!
            • 0 (2 voturi)    
              Esti comic (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:36)

              Popescul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

              Esti comis din mai multe motive. Sa le luam pe rand:

              - cand specialistii vor sa compare doua intinderea a doua economii nationale folosesc PIB exprimat in puterea de cumparare, nu in cifra absoluta. Prin urmare, conform primului indicator Rusia e a VI-a putere mondiala si a II-a din Europa, foarte putin in spatele Germaniei. Una e sa produci un avion invizibil Sukoi 57 in Rusia si alt cost e sa produci F35 in State. Primul criteriu tine de asemenea cont de diferentele de curs valutar, un aspect essential daca vrei sa compare mere cu mere;

              - Spania? Pe bune? Compari Rusia cu Spania? Ia verifica in PIB exprimat in puterea de cumparare. Dupa aceea uita-te pe datoria externa a celor doua tari raportata la PIB. Dpdv financiar Rusia e mai sanatoasa decat Spania;

              - China. Nu stiu de unde a inteles romanul obisnuit ca exista cel mai mic semn, indiciu, etc. ca rusii au vreun conflict cu China. In realitate, cele doua tari au relatii economice foarte stranse, colaboreaza in domeniul militar si in cele al explorarii spatiului.

              In opinia mea, doar ai prezentat o serie de clisee fara vreo urma de adevar. In fine, fiecare crede ce vrea :)
              • +1 (3 voturi)    
                sukoi 57 e la fel de invizibil (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:51)

                gwolf [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

                cum esti tu cetatean bengalez.

                dar oricum afirmatia e de o prostie incomparabil mai mica cu cea de "putere economica a 2-a din Eu imediat dupa Germania". asta este monumentala.

                te pricepi acum si la militarie, am vazut ca apreciezi tare mult si S400 alea care n-au tras o racheta pana acum, sunt celebre pentru gargara din pdf-uri si achizitiile lui Erdogan si posibil Lukasenko (mari, mari lideri ai lumii moderne niste somitati)
          • +3 (3 voturi)    
            Realitate (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:40)

            Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Ahha

            In chestiunea actuala a tensiunilor din Donbass adevarul e ca americanii chiar i-au subestimat pe rusi. Initial le-au suflat in pnaze ucrainenilor pentru ca mai apoi ei sa fie cei care isi recheama cele doua nave si ii cauta pe rusi pe trei cai, Biden, Blinken si Jake Sullivan. Hai sa asteptam ce se va intampla in lunile viitoare si sa tragem atunci concluziile.

            Cei care la faza asta cel putin au fost rupti de realitate au fost exact US si NATO. Bine, occidentalii s-au mai inselat si cand au pariat pe Navalnii, dar aceea e alta discutie.
            • 0 (2 voturi)    
              se intampla de ambele sensuri (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:00)

              gwolf [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

              si rusii s-au inselat cam grav cand au pariat pe retragerea americanilor din Deir al-Zour (Siria) in Feb, 2018 cand i-a mancat in c*r ca pe zambilica, dar cum spui tu! e alta discutie.
              e bine ca te linisteste efortul diplomatic american in fond pe asta se bazeaza securitatea mondiala. E funny insa ca asociezi acest efort cu incapacitatea de a le aplica niste castane grave ca cea de mai sus.
              fie ca al mai puternic sa gaseasca mereu intelepciunea sa-l linisteasca pe razgaiat cu vorba buna chiar daca in aparenta se roaga de el.
  • -10 (32 voturi)    
    cand spuneam ca nu se va intampla nimic (Joi, 22 aprilie 2021, 16:05)

    Scarface1000 [utilizator]

    si nu se va trage un glont nu m-ati crezut!

    Putin a vrut doar sa-si flexeze muschii si sa spuna tuturor sa nu depaseasca liniile rosii si sa nu se implice in politica interna a lor ( sa-l sustina pe Navalinii sa incite la proteste etc).

    Oricum e amuzant ca unii nu pot sa-si mute cum doresc armata in interiorul tarii lor iar altii au peste 700 de baze militare si sute de mii de soldati IN AFARA granitelor tarii lor, si doar in ultimii ani avand razboaie in Irak, Afganistan, Libia, Syria etc
    • +2 (16 voturi)    
      Da, este foarte amuzant. (Joi, 22 aprilie 2021, 16:25)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui Scarface1000

      Sa facem un exercitiu de imaginatie: cum s-ar simti Rusia daca toate tarile din jurul ei si-ar masa trupele la granita cu Rusia?.. Fiecare tara isi muta trupele dupa cum doreste in limitele granitelor ei, nu-i asa?

      Sau cum te-ai simti daca daca toate tarile din jurul Romaniei si-ar muta trupele la granita cu Romania?...Ai mai gasi asta amuzant?..

      Sau daca USA si-ar comasa toate trupele la granita cu Mexicul, cum s-a simti Mexic?...

      Sunt niste reguli internationale, pe care multi nu le cunoc, cu privire la acest aspect.

      "...avand razboaie in Irak, Afganistan, Libia, Syria etc." - te referi si la Rusia, nu-i asa?..
      • -1 (7 voturi)    
        Care trupe? Mai exista armate nationale? (Joi, 22 aprilie 2021, 16:57)

        D-or [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Parca noi avem soldati polonezi, polonezii, soldati romani si tot asa.

        Nu mai are niciun stat curaj sa isi inarmeze propriul popor.
      • -1 (9 voturi)    
        Nu stiu cum s-ar simti Rusia (Joi, 22 aprilie 2021, 19:00)

        Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Nu stiu cum s-ar simti Rusia, dar banuiesc ca nici americanilor nu le-ar placea ca Rusia sa aduca trupe si armament de toate tipurile in Cuba si Venezuela. Exact asta face in prezent SUA sub umbrela NATO. Hai sa fim obiectivi daca tot facem exercitii de imaginatie.
        • +1 (5 voturi)    
          Atlanticul e piatra grea... (Joi, 22 aprilie 2021, 22:46)

          gwolf [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

          "Rusia sa aduca trupe si armament de toate tipurile in Cuba si Venezuela."
          spre nefericirea lor s-ar pierde in Triunghiul Bermudelor. Rusii stiu bataie departe de granitele lor cum stiu eu sa comand un submarin...
        • -2 (2 voturi)    
          Nu stii cum s-ar simti Rusia .. (Vineri, 23 aprilie 2021, 2:32)

          Alius [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

          . Dar stii cum s-ar simti Romania? Au fost mai multe exemple acolo.

          Si da, Rusia poate sa-si faca si ea toate aliantele pe care le vrea, chiar si cu America Latina si sa aduca si ea armament. Cu ce ar schimba situatia Rusiei, la a caror frontiere este NATO?...
          • +3 (3 voturi)    
            Alta era ideea (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:21)

            Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Alius

            Alta era ideea. Americanii ar face ca visele urate uitand ca in Ucraina s au facut ca nu i inteleg pe rusi. Ucraina nu va intra in NATO si nici in UE din n motive binecuvântate, dar asta nu ma împiedică sa,fac exercitiul de imaginație de mai sus.
      • 0 (0 voturi)    
        ba tu esti culmea (Vineri, 23 aprilie 2021, 14:29)

        Scarface1000 [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Romania isi muta mereu trupele in interiorul tarii, luna asta fac exercitii in poligonul Cincu, luna viitoare in Constanta etc e normal ca Rusia sa faca exercitii la granita cu Ucraina ca daca ii ataca cineva din partea asta ii ataca nu ii ataca din Sud sau din Nord deoarece in Sud sunt tari prietene cu ei iar in Nord e polul Nord!

        Ce cauta nave militare ale SUA in Marea Neagra, la granita cu Rusia? Cum s-ar simtii America sa patroleze nave militare Rusesti in golful Mexic?
  • -9 (17 voturi)    
    ... (Joi, 22 aprilie 2021, 16:10)

    cartograful [utilizator]

    efectul declaratiei lui Iohannis :)
  • +4 (8 voturi)    
    a avut discursul anual (Joi, 22 aprilie 2021, 16:15)

    Captain Obvious [utilizator]

    a avut subiect de discutie
  • 0 (4 voturi)    
    Vrajeala (Joi, 22 aprilie 2021, 17:10)

    EuInsumi [utilizator]

    Acum incep ofensiva so vor da vina pe Ucraina si Nato pentru escaladarea conflictuui
  • 0 (8 voturi)    
    Ne explica Popescul manevra magistrala (Joi, 22 aprilie 2021, 17:19)

    Parzivall [utilizator]

    a Cracanatului. Le-a dat mat la toti, a fost genial, se vor inchina imnuri Marelui Pitic de la Rasarit.
    • -3 (7 voturi)    
      Geopolitica (Joi, 22 aprilie 2021, 19:19)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Parzivall

      Geopolitica este ceva complicat. Ca s-o intelegi este necesar sa te informezi din surse diferite si sa poti analiza datele pe care le-ai aflat. Vreau sa spun sa le analizezi cu mintea limpede. Si mai e ceva: daca poti, tre sa gandesti in perspectiva. Ce are X de castigat in viitorul apropiat daca acum face intr-un anumit fel? Dar Y?

      Daca ucrainenii cred ca in criza de acum rusii au pierdut dpdv strategic/imagine, sa incerce sa ia cu asalt regiunea Donbass. Dupa aceea se va vedea cine a jucat la cacialma. Cred totusi ca Zelenski a fost potolit pentru moment de Macron si Merkel. Mutti vrea sa termine odata NS2, n-are nevoie de ifosele ucrainenilor si de presiunea occidentala asupra gazoductului, pe care tot ea l-a propus Rusiei in 2015.

      Rusii au spus ca exercitiul s-a terminat, dar n-au spus cat de departe vor pleca acele trupe. Cred totusi ca le-au adus din Rusia Europeana.
  • +1 (7 voturi)    
    hehe (Joi, 22 aprilie 2021, 17:26)

    transpenibilus [utilizator]

    Ar fi bine sa-si retraga trupele si din Sibetia daca nu sunt in stare sa ne inapoieze Tezaurul Romaniei.
    Asa cum Alaska a revenit SUA pentru 8 milioane de dolari rusii au de ales: ori ne dau Tezaurul ori le luam Siberia!

    Putin e un mos pitic in genunchi, Rusia se descompune. Cred ca lovitura de gratie o sa le-o dea Xi.
    • +1 (3 voturi)    
      E sigur ca le-o va da Xi (Vineri, 23 aprilie 2021, 1:56)

      florin4u [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      CHinezii nu mai au unde sa se extinda prea mult....decat la nord...adica in Rusia....si maii mult ca sigur acolo o vor face.....Nu e vorba daca o fac...ci de cand!Asteptam cu zambetul pe buze momentul...
      • +2 (2 voturi)    
        Asteapta (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:19)

        Popescul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        Asteapta, dar vezi sa nu imbatranesti pana atunci. Ai putea incepe prin a citi despre relatiile comerciale dintre cele doua,state, de exemplu.
        • 0 (0 voturi)    
          Siberia era provincie chineza din vremea (Sâmbătă, 24 aprilie 2021, 9:44)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

          Dinastiei Ming. Crezi ca Soldatii de Teracota au liniste ? Siberia va fi retrocedata Chinei, exact pe schema Hong Kong
  • 0 (10 voturi)    
    Nava Rostock cu care Ukr a blocat canalul Sulina (Joi, 22 aprilie 2021, 17:29)

    D-or [utilizator]

    In 1991 ucrainienii au scufundat o nava pe canalul Sulina in portiunea cea mai ingusta, blocind astfel senalul maritim al Dunarii. Un martor a vazut ca echipajul a parasit nava cu bagajele pregatite si au baut in cinstea scufundarii: "Acum romanii nu mai au pe unde sa treaca".

    Santierul Naval din Galati a avut mult de suferit, intrucit era singurul santier din tara care construia vase oceanice.

    Canalul a fost eliberat in citiva ani, dar nava a fost scufundata din nou, blocindu-l iar pina in 2005. Au murit 5 scafandri romani sa-l scoata.
  • +5 (9 voturi)    
    inamic lui putin e poporul rus (Joi, 22 aprilie 2021, 17:33)

    Francisc 1 [utilizator]

    nimeni altcineva , face circ ca sa distraga atentia de la probleme reale . cine venea sa-l invadeze?
    • -5 (9 voturi)    
      Invazie in Rusia? (Joi, 22 aprilie 2021, 19:22)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Invazie in Rusia? Cine a spus asta? Nici macar rusii nu au acuzat NATO de asta. Pentru rusii in speta de fata exista un singur casus belli: Ucraina ataca Donbass. Daca nu se intampla asta, lucrurile raman in actuala matca.
      • 0 (4 voturi)    
        nu prea intelegi... (Vineri, 23 aprilie 2021, 2:05)

        florin4u [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

        pentru noi Europenii ...voi sunteti un non subiect....Rusia a fost o putere...acum e fix o petarda.....o problema reala pentru UE o reprezinta o superputere.....China..... care pentru voi reprezinta o si mai mare problema.....
        • +1 (3 voturi)    
          Cum vrei tu (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:17)

          Popescul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

          Cum vrei tu. Daca asta, te face sa dormi linistit, este in regula. Acolo unde lucrurile conteaza, oamenii stiu cine e Rusia. Cat despre relatia Rusia-China,esti intr o grava eroare. Au relatii comerciale strânse si sunt la ani lumina de a avea intentii neprietenoase. Iti place sa trăiești in bula ta marunta. Este in regula pentru mine.

          Vad totusi ca pentru europeni Rusia e un subiect. Ma gandesc la un NS 2, la un Sputnik, de fapt la 30 de milioane de sputnici dupa spusele de ieri ale nemtilor. Este in regula. Se poate si ca tine.
  • -2 (10 voturi)    
    Explicatie posibila (Joi, 22 aprilie 2021, 18:47)

    Popescul [utilizator]

    Dincolo de glumitele facute pe forum si explicatiile care se rezuma la faptul ca Rusia a fost invinsa de abordarea americana, as dori sa-mi spun si eu punctul de vedere cu privire la dezamorsarea de moment a situatiei. Iata ce cred eu ca s-a intamplat in realitate:

    - Germania nu vrea acum razboi. De ce? N-au terminat NS2 si daca rusii ar intra in Donbass ca urmare a unei agresiuni ucrainene, toata lumea le-ar sari in cap sa suspende NS2. Panzerele au facut presiuni asupra lui Zelenski sa nu intre in Donbass;

    - NS2 va fi terminat undeva pana in toamna lui 2021. Odata incheiat si inceputa pomparea gazului, pe nemti nu-i mai intereseaza de ucraineni. Credeti ca-i vor ierta pentru ca le-au furat din gazele destinate nemtilor?

    - apelul lui Biden si declaratia comuna a G7 au la baza intr-un final implementarea Acordului de la Minsk, semnat si de Ucraina si clamat tot timpul de Rusia. Exact asta a spus G7 in ultima propozitie a declaratiei de saptamana trecuta;

    - rusii vor sa fie terminat NS2 si sa inceapa vanzarea gazului catre Germania. Prin urmare, voiau sa evite pe cat posibil un razboi declansat ACUM in Donbass. Sunt convins ca ar fi/vor interveni/t daca Ucraina ataca si maine Donbassul. In realitate pe rusi ii incanta sa nu inceapa acum un razboi;

    - cei care au initat apelurile in toata aceasta perioada au fost americanii. Ei prin Biden, Blinken si Jake Sullivan i-au contactat pe rusi sa ajunga la un consens, cand au inteles ca rusii sunt gata inceapa un razboi daca Ucraina ataca Donbasul;

    -in realitate, americanii, ucrainenii si Occidentul au incercat DIN RASPUTERI sa gaseasca o solutie, astfel incat tensiunea sa fie risipita fara a parea ridicoli in ochii publicului, adica fara ca Zlenski sa se retraga primul de la granita cu Donbass.

    Putin a acceptat sa se retraga din mai multe motive: NS2 si stie ca poate interveni oricand in Ucraina daca ultima ataca Donbassul. Rusii n-au spus cat de departe de granita isi retrag trupele. Cred ca nu le trimit in Siberia.
  • +3 (3 voturi)    
    O sa isi mute doar baloanele gonflabile (Joi, 22 aprilie 2021, 20:21)

    firicel123 [utilizator]

    Arsenalul nuclear sute de tancuri si obuziere precum si avioane tot acolo is
    • -3 (9 voturi)    
      Iskander M si S400 (Joi, 22 aprilie 2021, 20:53)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui firicel123

      In Crimeea au adus deja sistemele Iskander M si S400 (inclusiv radarele "minune"). Avand in vedere importanta strategica a Pensinsulei Crimeea sunt de parere ca nu pe acestea nu le vor muta :).

      Pana la urma e bine ca situatia s-a linistit macar pentru moment. North Stream 2 trebuie terminat avand in vedere cati bani au fost pompati in acest proiect. Nemtii si rusii n-au nevoie de un nou scandal si de noi presiuni de suspendare a acestui proiect. Parerea mea.
  • +4 (8 voturi)    
    xzxzxzx (Joi, 22 aprilie 2021, 20:49)

    solar [utilizator]

    CINISM NEȚĂRMURIT ! Dar foarte abil .
    a) induce deliberat CONFUZIE : ”Occidentul ” vrea să distrugă poporul rus ,via NATO . FALS ! Occidentul nu are drept de viață sau de moarte privitor la POPORUL RUS . Occidentul își respectă propriile principii asupra libertății ,istoric dobîndite . Libertatea nu se ”cucerește” decît cu votul liber exprimat al fiecărei persoane. CHARTA DREPTURILOR UMANE nu a inventat-o nici RUSIA , nici URSS. Ea are o adeziune generalizată, care a condus la legi și norme INTERNATIONAL acceptate . Tocmai ele sunt cu adevărat ”linii roșii” peste care UMANITATEA nu poate trece.
    b) folosește deliberat dreptul propriului popor /popoare la libertate prin fals ,manipulare și minciună. Calificarea ca ”linii roșii ” este facută în folos dictatorial propriu și al unei camarile restrânse solidar ,oligarhic și vinovat..
    c) folosește demagogic starea precară a sanității planetare pentru a obține avantaje strategic ilicite .
    • -2 (6 voturi)    
      Ai postat foarte ..... solar! Cre' ca... (Joi, 22 aprilie 2021, 22:19)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui solar

      Ai postat foarte .... solar! Cre' ca...vrei sa spui ceva; ai o privire inteligenta.
      Insista!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by