​Un austriac diagnosticat cu scleroză multiplă, o afecţiune ale cărei simptome se agravează odată ce temperaturile cresc, a depus o plângere împotriva ţării sale motivând că aceasta nu a reuşit să ofere protecţie contra încălzirii globale, informează Barrons și News.ro.

Sebastian KurzFoto: ROBERT JÄGER / AFP / Profimedia

Dosarul a fost depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a anunţat luni filiala locală a mişcării Fridays for Future, iniţiată de activista suedeză de mediu Greta Thunberg.

„După 25 de grade Celsius trebuie să folosesc un scaun cu rotile. Cu alte cuvinte, sunt deja afectat de criza climatică şi voi fi şi mai afectat pe viitor”, a explicat Mex M., care doreşte să rămână anonim, citat în comunicat.

În urma unui demers fără succes din octombrie în justiţia austriacă din cauza unor „chestiuni de formă”, acest consultant în domeniul energiei în vârstă de 40 de ani apelează acum la organismul european pe motiv că, în opinia sa, Austria încalcă mai multe dispoziţii ale Convenţiei europene a drepturilor omului, printre care se numără Articolul 2, cu privire la „dreptul la viaţă”.

„Legea naţională asupra climei este slabă şi, în plus, actualul arsenal legal nu ne oferă posibilitatea de a depune contestaţie”, a explicat pentru AFP avocata bărbatului, Michaela Kroemer. „Prin urmare, solicităm dreptul de a contesta această lege şi solicităm, de asemenea, măsuri climatice mai eficiente”, a adăugat ea.

„Statul nu a reuşit să acţioneze şi trebuie să facă mai multe pentru a limita la 1,5 grade Celsius creşterea temperaturilor de pe planetă” comparativ cu valorile anterioare revoluţiei industriale, a continuat avocata.

Ministerul Mediului din Austria, condus de un membru al partidului ecologist de la începutul anului 2020, nu a răspuns imediat.

Dosarul de o mie de pagini a fost transmis vineri la Strasbourg, unde Curtea ar trebui să decidă până în vară dacă acest caz va fi tratat cu prioritate având în vedere situaţia de urgenţă climatică.

Fridays for Future a lansat o campanie de finanţare participativă (crowdfunding) care a strâns 30.000 de euro pentru a acoperi toate costurile asociate acestui demers.

Două plângeri similare sunt în curs de examinare la CEDO: şase portughezi cu vârste cuprinse între 8 şi 21 de ani acuză 33 de state europene că nu şi-au îndeplinit angajamentele privind combaterea încălzirii globale, în timp ce în Elveţia asociaţia „Les Aînées pour la protection du climat” dă în judecată Confederaţia Elveţiană pentru neglijenţă climatică.

Citește și: