Susţinători ai lui Navalnîi, inclusiv medicul său personal Anastasia Vasilieva, arestaţi în faţa închisorii din Pokrov VIDEO

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 6 aprilie 2021, 17:09 Actualitate | Internaţional


Anastasia Vasilyeva arestata in fata inchisorii Pokrov
Foto: Captura video
Susţinători ai lui Aleksei Navalnîi - inclusiv medici - au fost reţinuţi marţi de către poliţia rusă, în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, la 100 de kilometri est de Moscova, unde au venit să ceară informaţii despre starea sănătăţii opozantului politic, bolnav şi aflat în greva foamei, relatează AFP, potrivit News.ro.

Potrivit unei jurnaliste AFP, medicul personal al lui Aleksei Navalnîi, Anastasia Vasilieva, o activistă din cadrul opoziţiei, se află între cele câteva persoane arestate şi îmbarcate în furgoane ale poliţiei în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, unde opozantul ispăşeşte doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă din 2014, pe care-l denunţă drept politic.

Alţi medici şi susţinători ai opozantului, dar şi cel puţin un jurnalist au fost arestaţi.




Principalul opozant al Kremlinului, în vârstă de 44 de ani, a anunţat la 31 martie că intră în greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile în care este deţinut şi a acuzat administraţia penitenciară rusă (FSIN) de faptul că-i refuză accesul la îngrijiri medicale şi de ”tortură” prin privare de somn.

El a anunţat luni pe reţele de socializare că suferă de o tuse puternică şi are febră, în afară de dureri de spate şi probleme cu picioarele, de care se plânge de la sfârşitul lui martie.

Susţinătorii săi sunt îngrijoraţi, în contextul în care opozantul a supravieţuit unei presupuse otrăviri cu un agent neurotoxic de tip militar, noviciok, de care-l acuză pe Vladimir Putin şi FSB-ul.

Înainte să fie arestată, Anastasia Vasilieva s-a declarat ”îngrijorată” şi a anunţat că a venit ”să înţeleagă ce se întâmplă” în colonia penitenciară de la Pokrov.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1900 vizualizari

  • -9 (9 voturi)    
    Si la noi te aresteaza daca nu porti masca... (Marţi, 6 aprilie 2021, 17:13)

    newlook [utilizator]

    Si la noi te aresteaza daca nu porti masca...

    Care-i diferenta?
  • +2 (2 voturi)    
    ”democrația” (Marţi, 6 aprilie 2021, 18:41)

    nahir [utilizator]

    lui Putin.
    Mai e și prost pe deasupra. Îl face martir pe Navalnîi și toți apropiații lui.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by