Atacurile cibernetice din 2020 asupra Agenţiei Europene a Medicamentelor, comise de hackeri ruşi şi chinezi (presă)

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 6 martie 2021, 18:54 Actualitate | Internaţional


Agentia Europeana a Medicamentului
Foto: Judith Jockel / Laif / Profimedia
O agenţie rusă de informaţii şi spioni chinezi s-au aflat în spatele atacurilor cibernetice de anul trecut asupra Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de cotidianul olandez De Volkskrant, scrie Agerpres.

EMA, care are sediul la Amsterdam, a transmis în decembrie că a fost ţinta unui atac cibernetic prin care au fost furate şi distribuite pe internet documente legate de vaccinuri şi medicamente împotriva Covid-19.

Ministerul rus de Externe nu a răspuns încă la o solicitare de a comenta informaţiile, însă Moscova a negat în mod repetat orice acuzaţii de piraterie informatică ale Occidentului, precizează agenția Reuters.

Agenţia de presă mai scrie că încă nu a putut contacta Ministerul de Externe al Chinei. Cu alte ocazii, Beijingul a spus că se opune ferm şi luptă împotriva tuturor formelor de atacuri cibernetice.

EMA a deschis o anchetă împreună cu autorităţile olandeze şi europene de aplicare a legii, dar până acum nu a oferit detalii despre posibilii autori ai atacurilor.


De Volkskrant a relatat sâmbătă că EMA a fost ţinta unor spioni chinezi în prima jumătate a lui 2020, după care a unor agenţi secreţi ruşi în a doua parte a anului.

Chinezii au obţinut accesul după ce au spart sistemele informatice ale unei universităţi germane, au spus surse citate de ziarul menţionat. În schimb, ruşii ar fi exploatat slăbiciunile sistemului de acces în doi paşi şi alte mecanisme de protecţie cibernetică ale EMA.

„Este în desfăşurare o anchetă penală a autorităţilor de aplicare a legii şi a altor entităţi şi, bineînţeles, EMA colaborează pe deplin”, a precizat purtătoarea de cuvânt a agenţiei, Monika Benstetter, într-un email de răspuns, fără a face alte comentarii.

Presupuşii hackeri ruşi au avut acces la sistemele EMA timp de peste o lună, au spus surse pentru De Volkskrant.

Ei au fost interesaţi în principal de ţările care urmau să folosească vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi de informaţii legate de cantităţile ce urmau a fi cumpărate, a adăugat publicaţia.

La scurt timp după ce EMA a dezvăluit iniţial că a fost ţinta unor atacuri, Pfizer şi BioNTech au anunţat că le-au fost accesate ilegal documente legate de vaccin.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1396 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    prostanaci (Sâmbătă, 6 martie 2021, 19:41)

    c.oameni [utilizator]

    "EMA a fost ţinta unor spioni chinezi în prima jumătate a lui 2020, după care a unor agenţi secreţi ruşi în a doua parte a anului."

    "Presupuşii hackeri ruşi au avut acces la sistemele EMA timp de peste o lună"

    de la rusi si de la chinezi ma asteptam sa faca prostii ca asa sunt ei

    dar de la europeni nu ma asteptam sa fie asa de natangi...
  • -2 (4 voturi)    
    Ce prostie! (Sâmbătă, 6 martie 2021, 19:47)

    alunescu [utilizator]

    Foarte interesant...cum au descoperit ei ca hackerii au fost rusi si chinezi? Le-au dat cu praf de zane in amprenta electronica? Sau le-au luat amprentele de pe tastatura virtuala? De Volkskrant - de rasul curcilor!
    • +1 (3 voturi)    
      Da, amprente virtuale. (Sâmbătă, 6 martie 2021, 20:07)

      Verama [utilizator] i-a raspuns lui alunescu

      Dacă nu te pricepi la chestii din astea, nu ar fi mai indicat să stai în banca ta?
  • -1 (3 voturi)    
    Abia acum am vazut formatul De Volkskrant (Sâmbătă, 6 martie 2021, 19:49)

    alunescu [utilizator]

    Tabloid! Asta spune multe despre calitatea continutului. Nu stiu cat de sanatos este de preluat stiri aparute in tabloide. Nu ma pricep.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by